Infocentru de 150 mp, însă mai la primăvară. Primăria abia acum caută constructor

Infocentrul turistic

Foto: Paul Wasicsek, CC BY-SA, RomaniaTravel.guide

La primăvară, cândva, va avea și Timișoara un infocentru turistic modernizat și spațios. Primăria vrea abia acum să facă amenajări în cele două spații pe care le deține pe strada Alba Iulia 2 și estimează că acestea vor dura două luni. Contractul se dă prin încredințare directă.

Primăria Timișoara așteaptă până luni, 30 ianuarie, oferte de la firmele interesate să facă o amenajare completă a 150 metri pătrați de spații din clădirea Operei Române. Este vorba despre actualul infocentru turistic și fostul atelier de urbanism, care, împreună, vor găzdui „interfața” orașului cu sutele de mii de vizitatori așteptați, la nivel declarativ, în 2023, anul de capitală culturală.

În cele două spații vor fi făcute intervenții la pardoseală, pereți și tavane, tencuielile vor fi curățate și stabilizate, iar tâmplăria interioară, realizată din PVC, va fi înlocuită un tâmplărie din lemn. Pardoseala actuală va fi desfăcută și va fi realizată una nouă, din microciment gri deschis sau similar.

La finalul lucrărilor va rezulta un spațiu pentru infocentrul propriu-zis, precum și un spațiu pentru prezentări și expoziții de mici dimensiuni, folosit ocazional. Suma maximă pe care vrea s-o plătească PMT este de puțin peste 487.000 lei, fără TVA, iar durata lucrărilor va fi de două luni. Va trebui anunțată Direcția Județeană pentru Cultură, atât la începutul, cât și la finalul șantierului.

Acolo a fost, cel puțin pe hârtie, și sediul TM2021

Fostul Atelier de Urbanism a fost atribuit de primărie, în 2018 către Asociația Timișoara Capitală Europeană a Culturii, pentru sediu, însă nu a fost niciodată folosit în acest scop. Acolo au avut loc doar câteva evenimente. În noiembrie 2021, PMT a reziliat contractul de comodat valabil până în 2023, tocmai pentru că asociația nu-și respectase obligațiile și nu folosise spațiul drept sediu.

În HCL-ul prin care a fost reziliat contractul nu se precizează la ce ar urma să fie folosit spațiul. Oricum ar fi însă, din noiembrie 2021 și până acum a trecut mai bine de un an, timp în care s-ar fi putut face orice amenajări erau necesare. Cum însă la noi merge îngrășat porcul și în Ajun, pare în regulă să faci curat și să speli geamurile cu musafirii în fața porții…

About Post Author