Incident straniu la Județean: pacientă rănită de o bucată desprinsă din tomograf / FOTO

Publicat:

O pacientă cu accidentă vascular a scăpat cu o rană ușoară și trei fire de sutură, după ce o bucată din vechiul aparat de tomografie al Spitalului Județean s-a desprins în timpul investigației. CT-ul a funcționat aproape doi ani fără autorizație.

Pacientul, care fusese internat în urma unui accident vascular cerebral, era supus unei investigații în computerul tomograf. Este vorba despre o femeie de 36 de ani, care era în aparat, când o bucată de metal s-a desprins și a căzut peste ea. A fost lovită la cot. Nu se putea mișca și doar șansa a făcut ca femeia să nu fie omorâtă de piesa care s-a desfăcut din aparat.

- Publicitate -

Conform reprezentanților SCJUT, este vorba despre aparatul de tomografie de proveniență China, care a funcționat o vreme fără să aibă nici avizele necesare și fără să fi fost făcute măsurători de radiații. Managerul Spitalului Judeţean Timişoara, Raul Pătrașcu, a decis, în februarie 2020, să oprească acest computer tomograf, după ce a aflat că acesta funcţiona, din 2018, de la instalare, fără aviz. CT-ul era primit de la Ministerul Sănătății, fiind cumpărat printr-un program al Băncii Mondiale, și nu a avut niciodată autorizaţie de funcţionare de la CNCAN.

UPDATE: Pacienta, o femeie de 36 de ani, era de patru ore în Urgențe, cu un AVC. Avea nevoie urgentă de o intervenție, dar era necesară o tomografie. În timpul investigației, un cerc de plastic, de aproape un metru, cu margini ascuțite de aluminiu, s-a desprins și a picat peste ea. Femeia a fost rănită la mână și a avut nevoie de trei fire de sutură.

„Nu mai auzit de așa ceva în viața mea”

„Am avut parte de un eveniment absolut halucinant, de care nu am mai auzit în viața mea să se întâmple. Cupola de protecție a computerului tomograf, care constă într-un cerc de aproximativ un metru de plastic cu margini ascuțite de aluminiu, s-a desprins în timp ce un pacient era scanat. Acea cupolă se rotește cu o viteză de 400 de rotații pe secundă și acționează mai rău ca un cuțit. Din fericire, pacientul a fost doar rănit ușor, necesitând doar trei fire de sutură pe braț. Putea să se întâmple un dezastru, putea să-i secționeze gâtul, putea să-i secționeze corpul și puteam să ne confruntăm cu o tragedie”, spune Raul Pătrașcu, managerul Spitalului Județean Timișoara.

Tomograful a funcționat timp de un an și jumătate fără autorizație, doar cu recepția semnată. „Aparatul a fost achiziționat în anul 2018, într-un program cu Banca Mondială, de calitate, zic medicii, foarte slabă. A fost recepționat de spital, însă a funcționat un an și jumătate fără autorizație, pentru că pur și simplu nu a fost cerută, iar reprezentanții spitalului de atunci au semnat recepția”, spune Raul Pătrașcu. Tomograful a fost scos din funcțiune în luna februarie 2020 și s-a început procedura de autorizare. În iunie a venit, în sfârșit, și avizul de la CNCAN. În aceeași lună s-a făcut și revizia tehnică a aparatului, ieșit nu demult din garanție. Spitalul Județean Timișoara a făcut o plângere penală în rem către autorități, la mijlocul lunii iunie.

Județeanul deține și un alt computer tomograf performant, cumpărat în această vară. Nu-l poate folosi însă, pentru că, susține directorul spitalului, CNCAN refuză să-l autorizeze.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img