Începe măturatul de frunze, la Timișoara. Deja e mâzgă pe multe străzi și trotuare
S-a trezit și primăria, după ce frunzele câzute din copaci s-au transformat, în multe locuri, într-o mâzgă alunecoasă pe trotuară. Se anunță „o acțiune amplă de măturat stradal, colectare si transport al frunzelor”. Aceasta va avea loc în următoarele zile.
După ce, zile la rând, multe străzi și trotuare din Timișoara au fost acoperite de un strat gros de frunze uscate, primăria anunță și ea o campania de strângere a acestora.
„Ca în fiecare an, în această perioadă, o activitate curentă este cea de strângere a deșeurilor vegetale. Facem apel la cetățeni pentru ca, împreună, să acționăm astfel încât Timișoara să fie mai curată. Colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor vegetale abandonate pe domeniul public al municipiului Timișoara se află permanent în centrul preocupărilor administrației locale. În următoarele zile, operatorul de servicii publice de salubrizare Brantner Servicii Ecologice va demara o acțiune amplă de măturat stradal, colectare si transport al frunzelor de pe domeniul public, cu preponderență pe străzile cu depuneri consistente de frunze”, a transmis PMT.
Amenzi, dacă nu strângeți sau dați foc
Reprezentanții municipalității îi avertizează pe timișoreni că trebuie să-și facă singuri curățenie pe spaţiile verzi aferente imobilelor de locuit, alei, locuri de parcare și trotuare. „Deșeurile vegetale vor fi colectate și transportate de operatorul de servicii publice de salubrizare. Pe de altă parte, neîndeplinirea obligațiilor amintite anterior atrage răspunderea contravenţională și se sancționează cu amenzi cuprinse între 500 și 2.500 lei, pentru persoanele fizice și juridice”, precizează aceeași sursă.
În această perioadă, multe asociații de proprietari au adunat saci întregi de frunze pe care nu i-a ridicat nimeni. Primăria spune acum că ei ar fi trebuit să sune la Transclean, la numărul de telefon 0724-865.464, pentru ca firma să vină să ridice deșeurile vegetale.
Și încă un lucru: nu aprindeți vegetația uscată, „fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă”. Amenzile sunt cuprinse între 3.000 și 50.000 lei, pentru persoane fizice și juridice.
