O altă noutate oferită studenților de la UVT, începând din acest an academic, constă în disponibilitatea înscrierilor și pentru mobilități de studii sau de practică în cadrul Unita – Universitas Montium Consortium. Este vorba despre o rețea de universități europene din care mai fac parte Università degli studi di Torino, Université de Pau et des Pays de l’Adour, Université Savoie Mont Blanc, Universidad de Zaragoza şi Universidade Beira Interior.
„«Să pleci cu Erasmus» a devenit o practică frecventă pentru studenții din universitățile europene. În perioada următoare se va defășura la UVT campania de promovare a mobilităților studențești. Studenții vor avea parte de activități diverse, de la prezentarea oportunităților de studii și practică sau discuții cu foștii participanți la mobilități, până la vizionare de videouri despre experiențele academice internaționale”, spune rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea.
Studenții se pot înscrie pentru mobilități de studii la instituțiile partenere din spațiul european. Selecția pentru mobilitățile Erasmus+ de practică este deschisă pe tot parcursul anului academic.
Pentru mobilitățile Erasmus+ de studii există și câteva destinații inedite din afara Europei, precum Africa de Sud, China, Maroc sau Peru. Pe durata mobilității, participanții vor beneficia de un grant lunar de 520 / 700 euro (pentru mobilitățile de studii) sau de 720 / 670 euro (pentru mobilitățile de practică), în funcție de țară. O experiență de studii poate dura un semestru sau un an universitar. O experiență de practică trebuie să aibă o durată de minimum două luni. Mai multe detalii despre experiențele internaționale Erasmus+, aici.


