Incendiu într-o hală din Calea Șagului. Au intervenit zeci de pompieri / FOTO + VIDEO
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de miercuri spre joi, într-o hală de pe strada Ovidiu Cotruș. În jur de 40 de oameni au reușit să se autoevacueze, iar pompierii au avut nevoie de o oră și jumătate să stingă flăcările. Din fericire, nu au fost victime.
Incendiul la o hală de producție pe strada Ovidiu Cotruș a fost anunțat la ora 2, prin 112. S-au deplasat de urgență acolo pompierii de la Detașamentul 2, cu o autospecială de primă intervenție și comandă, trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o cisternă cu apă, o autoscară mecanică și trei ambulanțe SMURD. Au intervenit în sprijin și pompierii de la Detașamentul 1, cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, un container de stingere, o autoscară mecanică și un echipaj CBRN.
Incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 2.000 mp, în interiorul unei hale, într-o secție de piese de auto și vopseluri. Aproximativ 40 angajați care erau la lucru în schimbul d noapt au rușit să iasă la timp. Flăcările au fost lichidat într-o oră și jumătate.
În urma efectuării măsurătorilor de către echipajul CBRN nu au fost detectate substanțe toxice în aer. Cauza incendiului încă nu a fost stabilită. Pagubele materiale pentru proprietarii halei sunt însă imense.