Încă un sondaj de opinie. Fritz și USR, în cădere liberă la Timișoara
La Timișoara pare să fie vremea sondajelor de opinie. Unul dintre ultimele, neasumat politic însă, îl plasează pe primarul Dominic Fritz pe un loc greu de anticipat în urmă cu un an și jumătate. Surpriza vine dinspre AUR, care ar avea un scor peste USR.
Conform sondajului, Dominic Fritz este pe a patra poziție la capitolul indicatori de favorabilitate, cu doar 22,5% dintre părerile bune sau foarte bune. Pe primul loc este liberalul Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, urmat de Sorin Grindeanu (PSD), vicepremier și ministru al Transporturilor (35,3%), și viceprimarul liberal Cosmin Tabără (23,3%). Pesediștii Călin Dobra (21%) și Alfred Simonis (15,1%), Cristian Moș, de la USR, (14,7%), Roxana Iliescu (Pro România), cu 10,1%, și deputatul Marilen Pirtea (9,5%) încheie această listă.
Când vine vorba însă de păreri oarecum proaste / foarte proaste, Dominic Fritz este, de departe, primul, cu 54,2%. Îl urmează Sorin Grindeanu, cu 27,1%, și Alin Nica, cu 17,3%.
La capitolul „nu știu / nu răspund”, primul este Marilen Pirtea, cu 68,6%, urmat de Roxana Iliescu (67,8%) și Cristian Moș (61,7%). Doar 4% dintre cei chestionați au oferit această variantăa în cazul edilului-șef al Timișoarei.
PNL revine pe primul loc în opțiunea electoratului timișorean, cu 27,3%. În mai puțin de doi ani, USR pare să fi coborât la 18,1%, devenind doar al patrulea partid în opțiunea timișorenilor, fiind sub AUR, creditat, conform sondajului, la 18,2%. Conform aceluiași sondaj, PSD ocupă locul 2, cu 21,7%. Aici apare și varianta Nicolae Robu, care, dacă ar participa ca independent la alegeri, ar aduna 2,9% din opțiuni.
În urmă cu două săptămâni, Alin Nica spunea că liberalii au făcut un sondaj de opinie, în urma căruia PNL are trei din primele cinci personalități cu cea mai mare notorietate. Ba chiar primii doi.
