Constructorul care lucrează pe șantierul de la Centura de Sud ar putea avea în curând undă verde totală din partea arheologilor. Aceștia sunt aproape să închidă încă un sit de pe traseul viitoarei șosele.
Pe traseul Centurii de Sud sunt opt situri arheologice. În curând va mai fi închis încă unul, pentru că arheologii de la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia aproape că și-au terminat munca. „Acest sit se află la km 6+700 – km 6+890, în apropiere de DN 59, Timișoara – Șag – Moravița. După închiderea sitului 5, mai rămân de cercetat încă două situri. Unul se află între Utvin și DN 59, iar celălalt, între Moșnița Nouă și Ghiroda”, au transmis reprezentanții DRDP.


