Premieră la Timișoara: PSD aruncă în lupta pentru primărie un candidat femeie. Medicul Voichița Lăzureanu este cea care va încerca să devină edil-șef în capitala Banatului. „Cu şanse reale de victorie”, după cum susțin social-democrații.
Așteptarea a luat sfârșit. Cu mai puțin de două luni înainte de alegerile locale, PSD Timiș anunță, în sfârșit, cine vrea să-i ia locul actualului primar al Timișoarei. E tot un medic, dar, de această dată, o femeie. Decizia a fost unanimă.
„Biroul Permanent Județean al PSD Timiș a decis astăzi în unanimitate să valideze candidatura la Primăria Timișoarei a Voichiței Lăzureanu, o persoană cu reputație impecabilă, medic de excepție, un redutabil participant la bătălia pentru fotoliul de șef al administrației. Este pentru prima dată în istoria PSD Timiș şi pentru prima dată în istoria Timişoarei când avem o femeie candidat, cu şanse reale de victorie (…) Este o mare șansă pentru timișoreni. Timișoara va deveni o adevărată bijuterie în mâna ta!”, au anunțat duminică social-democrații.
Voichița Lăzureanu a fost managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș”, pe care l-a condus „cu mână de fier și cu rezultate excepționale”. Ea a fost schimbată din funcție în primăvară.
Răbdare, calm și empatie
„În Primăria Municipiului Timișoara, Voichița Lăzureanu va aduce exact ceea ce lipsește unei administrații performante (…) Așa cum a condus Spitalul Babeș, poate avea grijă și de Timișoara, așa cum și-a îngrijit pacienții poate avea grijă și de noi, timișorenii. Are toate calitățile necesare: vine dintr-o familie de excepție, născută și crescută în Timișoara, educată, preocupată de binele comunității, dedicată, pasionată și hotărâtă. Este un om care nu pretinde că știe totul, dar care lucrează excepțional în echipă, înconjurată de oameni potriviți și obținând rezultate spectaculoase”, spun cei de la PSD.
Lăzureanu va ști să repare o administrație „care de opt ani pare că funcționează fără busolă, a demonstrat indolență și a servit doar interese de clică, fără să se gândească la cetățeni, la dorințele, nevoile și așteptările lor”.
În 2016, PSD Timiș a trimis în cursa pentru PMT tot un medic, pe radiologul Florin Bîrsășteanu. În martie, social-democrații anunțau că ar putea începe negocierile pentru a-l susține, în septembrie, pe independentul Adrian Orza. Acesta a renunțat, sâmbătă seară, la candidatură, invocând, printre altele și vechiul mod de a face politică.


