Încă un hoț prins la Târgul de Crăciun

târgul de crăciun

La furat, pe la căsuțele din centru. Un gorjean s-a gândit să-și umple „sacul” de daruri cu obiecte luate de la Târgul de Crăciun, însă fără să le și plătească. I-a mers de câteva ori, dar apoi a fost prins.

Doi hoți au fost prinși, la finele săptămânii trecute, de polițiștii locali, după ce au furat dintr-o farmacie și un magazin alimentar din centru. Aglomerația din zonă „stârnește” însă și poftele altor indivizi certați cu legea și cu bunul simț. Un alt hoț a fost identificat luni seară.

Bărbatul de 47 de ani, originar din Motru, județul Gorj, a furat mai multe obiecte de îmbrăcăminte și diverse ornamente de la căsuțele de la Târgul de Crăciun din Piața Victoriei. Vânzătorii au reclamat furturile și l-au descris pe suspect, astfel că polițiștii locali l-au identificat. Asupra hoțului au fost găsite și bunurile furate. Acesta intenționa să le vândă, pentru a face rost de bani. El a fost predat polițiștilor de la Secția 1, pentru continuarea cercetărilor.

„Poliția Locală Timișoara atrage din nou atenția că în această perioadă extrem de aglomerată cetățenii trebuie să fie atenți la bunurile proprii, să aibă grijă la genți, portofele și obiectele cumpărate. Reprezentanții societăților comerciale să fie atenți la bunurile expuse spre vânzare și să anunțe imediat cum observă persoane suspecte”, transmit reprezentanții PLT.

About Post Author