Înapoi la vechea glorie. Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu” e aproape gata / FOTO

Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu”

Una dintre cele mai frumoase clădiri din centrul Timișoarei e gata să-și arate măreția. Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu”, la care se lucrează de doi ani și jumătate, va reprimi, din toamnă, elevii care acum învață în mai multe școli din oraș. Reabilitarea e aproape finalizată, se fac, în această perioadă, ultimele finisaje.

Clădirea Colegiului „Emanuil Ungureanu” a fost construită în perioada 1899-1900, după planurile lui Albert Vigh. Are o faţadă în stil clasic, o intrare marcată de trei arcade și a fost inaugurată în septembrie 1900. Imobilul este superb, dar, în ultimele decenii, nu s-au făcut lucrări de reparații, astfel că a ajuns să arate tot mai rău. Ba mai mult, devenise chiar pericol public pentru cei care treceau pe lângă el.

În 2021, Primăria Timișoara a scos la licitație lucrările de proiectare și execuție a reabilitării acestea fiind atribuite, în aprilie același an, către asocierea Constructim – Biconect – Atelierul Arhitext – CBM Elpro Instal – Prodao-Ing. Aceasta a oferit un preț de aproape 21,4 milioane de lei, cu TVA. Durata contractului era de 21 luni – 3 luni proiectare și 18 luni execuție – de la emiterea ordinului de începere. Între timp, suma a fost majorată cu aproximativ patru milioane de lei, din cauza scumpirii materialelor de construcție. A fost nevoie și de descărcare de sarcină arheologică, așa că totul a durat un pic mai mult decât era preconizat.

Lucrarea este finanțată parțial din bani de la UE, printr-un contract semnat încă din decembrie 2019. Șantirul este acum pe final, constructorul făcând ultimele finisaje. Elevii Colegiului Tehnic „Ungureanu” ar trebui să revină în bănci în luna septembrie. Până atunci, clasele trebuie mobilate și dotate. PMT a cumpărat deja bănci, scaune, catedre, dulapuri, table magnetice, calculatoare, table interactive, imprimante și copiatoare.

About Post Author