În Buziaș vor crește amenzile pentru cei care aruncă gunoaie aiurea. Minimum 2.000 de lei pentru nesimțire / FOTO

buziaș

Pamperși, chitanțe, facturi, anvelope. Asta aruncă, pe unde li se năzare, unii locuitorii din Buziaș. Pentru ultima groapă ilegală, descoperită în zona Silagiu, au fost amendate trei persoane. Primarul Sorin Munteanu va propune creșterea amenzilor.

O groapă de gunoi ilegală de toată „frumusețea” a răsărit în Buziaș, în zona Silagiu. Unii indivizi n-au avut nici cea mai mică remușcare să-și arunce deșeurile în plin câmp. Primarul Sorin Munteanu a sesizat nesimțirea și a cerut verificări.

„Au fost descoperiți pamperși, facturi, chitanțe și certificate de garanție pe numele a trei persoane. Bineînțeles, niciuna dintre acestea n-a recunoscut nimic, spunând că este inexplicabil cum au ajuns documentele în câmp. Una dintre ele nu avea nici măcar contract cu firma de salubrizare. Au fost aplicate sancțiuni, care, plătite în 14 zile, înseamnă jumatate din minimum, adica 200 lei! Cu siguranță au fost și alte persoane, care au aruncat gunoaie în acea zonă”, spune edilul șef.

Potrivit acestuia, igienizarea rampei ilegale de gunoi de la Silagiu costă bugetul local în jur de 20.000 lei. În aceste condiții, Sorin Munteanu va cere consiliului local să aprobe majorarea amenzilor. „Voi propune ca amenzile să crească la 2.000-4.000 lei, persoane fizice și 5.000-10.000 lei, persoane juridice, cu plata a jumătate din minimum în 14 zile”, spune acesta.

În Buziaș, deșeurile voluminoase, precum și cele DEEE pot fi aduse și depozitate la Sector – Sere, in spatele clădirii pompierilor de pe str. Primăverii. Anul trecut, în oraș au fost cercetate 24 de cazuri de aruncare de gunoi în locuri neamenajate. În 2020, până în luna aprilie, s-a ajuns deja la 7 cazuri.

About Post Author