Diplomă „recunoscută de stat”, dar nu ca licență în România. Cine l-a verificat pe managerul Teatrului Maghiar?

Publicat:

Conduce de aproape un an și jumătate un teatru de stat, ca manager interimar. Din această toamnă este și student în anul I la Actorie, la Universitatea de Vest din Timișoara. În CV are o „diplomă de regizor de teatru și film recunoscută de stat”. Există însă o mică problemă.

 

- Publicitate -

Din toamna lui 2026, viața lui Hunor Horváth s-a complicat puțin. Managerul interimar al Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” este acum și student la zi la Universitatea de Vest din Timișoara. A dat admitere în septembrie la Actorie în limba germană și este „boboc” cu acte în regulă, exact la instituția de învățământ superior unde, în perioada 2022–2023, spune în CV că a fost „profesor invitat și consultant”.

Ce a predat și în ce condiții nu știm, dar această mențiune în CV-ul personal se adaugă unei liste lungi de competențe, studii și experiențe profesionale.

Totuși, înscrierea acum la un program de licență ridică o întrebare. De ce începe în 2026 studii universitare de licență un manager al cărui CV enumeră ani întregi de formare în Germania și Elveția?

„Diplomă recunoscută de stat”. Dar de care stat?

Potrivit CV-ului publicat pe site-ul teatrului, Horváth deține „diplomă de regizor de teatru și film recunoscută de stat”. Aceasta este eliberată de Athanor Akademie für Darstellende Kunst din Germania, unde managerul a urmat, între 2006 și 2011, un program de formare în regie de film și teatru.

Formularea sună suficient de oficial cât să lase impresia unei diplome universitare. Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED) precizează însă că Athanor Akademie für Darstellende Kunst „nu figurează pe listele internaționale ale instituțiilor de învățământ superior acreditate din Germania”.

Consecința: diplomele Athanor nu pot fi recunoscute în România ca studii universitare de licență sau master.

Ce înseamnă atunci „recunoscut de stat”? Athanor este o „staatlich anerkannte Fachakademie”, o academie profesională privată recunoscută de stat în Bavaria. Calificările sale pot fi recunoscute profesional în Germania. Așadar, formula „diplomă recunoscută de stat” din CV nu spune ceea ce contează în această situație: diploma Athanor nu reprezintă studii universitare de licență recunoscute în România.

Legea românească nu cere doar să fii bun la meserie

În mai 2025, Hunor Horváth a fost numit, prin dispoziție de primar, manager interimar al Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely”.

foto: Teatrul Maghiar / Petru Cojocaru

OUG 189/2008 prevede, la articolul 3, condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană căreia îi este încredințat managementul unei instituții publice de cultură. Printre acestea se numără absolvirea studiilor universitare de licență, cu diplomă de licență sau echivalentă, în domeniul de activitate al instituției.

Pentru interimat, însă, articolul 33 folosește o altă formulare: autoritatea desemnează o „persoană competentă”. Ce înseamnă această competență în cazul lui Hunor Horváth și ce documente au fost verificate înaintea numirii? Am cerut explicații atât Primăriei Timișoara, cât și Teatrului Maghiar.

Primăria și teatrul răspund. Diploma e tot secretă

Am întrebat Primăria Timișoara explicit ce act de studii a fost luat în calcul la numirea lui Hunor Horváth. După două săptămâni de căutări și telefoane, a venit și răspunsul.

Municipalitatea ne-a transmis că în alegerea managerului interimar au contat „competența și experiența profesională”. Nu a indicat diploma pe baza căreia a considerat îndeplinită condiția studiilor, nu a indicat un document CNRED și nu a explicat dacă a luat în calcul diploma Athanor, masterul de la Berna sau un alt act.

Am cerut aceleași informații și Teatrului Maghiar. Răspunsul ne-a trimis înapoi aproape de unde plecaserăm.

Teatrul invocă același art. 33 din OUG 189/2008 și precizează, la rândul său, că „în procesul de desemnare a persoanei care asigură interimatul au fost avute în vedere competența și experiența profesională a acesteia”. Pentru informații despre Hunor Horváth, instituția ne trimite la pagina sa oficială. Adică la CV-ul în care apare tocmai „diploma de regizor de teatru și film recunoscută de stat” despre care CNRED ne-a precizat că nu poate fi recunoscută în România ca studii universitare de licență sau master.

În CV-ul apare și un master în Scenic Arts Practice, la Universitatea de Arte din Berna. Nu știm dacă diploma este recunoscută sau echivalată în România și nici dacă aceasta a fost folosită de primărie pentru a considera îndeplinită condiția studiilor. La Berna, conform aceluiași CV,  Horváth a și lucrat la universitate, în perioada în care era masterand, perioada fiind trecută la experiență profesională.

Dacă un asemenea document de recunoaștere există în dosarul managerului interimar, întrebarea devine și mai simplă: de ce nu l-au indicat nici primăria, nici teatrul atunci când am întrebat explicit ce act de studii a stat la baza numirii?

De la studiile managerului la salariul de manager

Există și o altă chestiune: salarizarea. Ca director interimar, Hunor Horváth este plătit la nivel de manager. Art. 33, alin. (3), din aceeași OUG 189/2008 spune explicit că persoana care asigură interimatul „va fi remunerată la nivelul prevăzut pentru manager”.

Pe de altă parte, Legea-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice indică pentru funcțiile respective din familia ocupațională „Cultură” nivelul de studii „S”: studii superioare.

Întrebarea are, așadar, și o componentă financiară: pe baza cărui act de studii a fost stabilită încadrarea lui Hunor Horváth și ce nivel de studii figurează în documentele care stau la baza salarizării sale?

Interimar de un an și jumătate

Interimatul durează deja de un an și jumătate. Art. 33, invocat și de PMT, obligă autoritatea ca, după încetarea înainte de termen a unui contract de management, să desemneze o persoană competentă pentru interimat și să organizeze un nou concurs în termenul prevăzut de art. 7 alin. (3). Termenul este de 120 de zile de la constatarea cauzei de încetare.

Hunor Horváth este manager interimar din mai 2025. Suntem în octombrie 2026 și au trecut mai bine de 500 de zile de la numirea sa. Ultima prelungire, semnată la finele lui august de fostul primar Dominic Fritz, este valabilă până la 31 decembrie.

Între timp, managerul interimar a devenit și student la licență. Nu facem presupuneri despre legalitatea numirii și nici despre studiile acestuia. Constatăm doar că două instituții publice, întrebate explicit ce act de studii a stat la baza numirii sale, au evitat să indice un document concret. Nu vorbim despre informații din viața privată, ci despre documentele în baza cărora cineva conduce o instituție finanțată din bani publici. De unde atâta secretomanie pentru o întrebare care ar trebui să aibă un răspuns atât de simplu?

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img