Hram la Catedrala Mitropolitana. Procesiunea de luni seara inchide traficul in zona
foto: Arhivă
Catedrala Mitropolitană își sărbătorește, în perioada 14-16 septembrie, hramul Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul Banatului. Luni seara, procesiunea va aduce și restricții de circulație în zona centrală, iar mai multe linii de transport public vor fi deviate.
Sfântul Iosif (1568 – 1656) a fost considerat un făcător de minuni încă din timpul vieții. Legenda spune că a reuşit să stingă, prin rugăciuni, un incendiu puternic care mistuise aproape toată partea de vest a oraşului. După trei zile, Dumnezeu a trimis o ploaie puternică care a stins flăcările, iar în palmele mitropolitului a apărut brăzdat semnul sfintei cruci, asemeni unei arsuri.
Sfântul Iosif și-a petrecut ultima parte a vieții la mănăstirea de la Partoş și a fost îngropat fără sicriu, doar cu o cărămidă sub cap, după dorinţa sa, deoarece „din pământ a fost făcut şi în pământ va merge”.
Programul de la Catedrala Mitropolitană se întinde pe trei zile și cuprinde slujbe, procesiunea cu Sfintele Moaște și un concert. Totul începe luni, 14 septembrie, la ora 19, cu Vecernia și Litia. De la ora 20:30 are loc procesiunea cu Sfintele Moaște, iar la ora 22 începe Privegherea, Utrenia fiind urmată de Sfânta Liturghie.
Marți, 15 septembrie, programul începe foarte devreme. Acatistul Sfântului Ierarh Iosif este programat la ora 4:30, Taina Sfântului Maslu la 6:30, iar de la 9:30 are loc Sfânta Liturghie Arhierească. De la ora 18 este programată Vecernia, urmată de un concert susținut de Maria Coman, alături de ASCOR și Liga Studenților din Timișoara. La ora 21 are loc Paraclisul Sfântului Iosif.
Miercuri, 16 septembrie, de la ora 7:30 are loc Utrenia, iar la 9 începe Sfânta Liturghie Arhierească. De la ora 18 sunt programate Vecernia și Acatistul Sfântului Iosif, iar hramul se încheie la ora 19, cu reașezarea raclei.
Trafic restricționat luni seara
Pentru desfășurarea procesiunii, circulația rutieră va fi restricționată în zona Catedralei Mitropolitane de luni, 14 septembrie, ora 20:30, până marți, 15 septembrie, la ora 1. În acest interval vor fi modificate și traseele mai multor mijloace de transport în comun. Autobuzele de pe liniile 32, 33 și 33B vor întoarce în Piața Alexandru Mocioni.
Firobuzele de pe linia 16, pe sensul spre Poșta Mare, vor circula normal până în zona Complexului Studențesc, apoi vor fi deviate pe str. Michelangelo și strada Traian Grozăvescu. Vor fi suspendate temporar stațiile Pasaj Michelangelo, Universitatea de Vest, Pod Mihai Viteazu – Facultatea de Electrotehnică și bulevardul I.C. Brătianu.
În sens invers, linia 16 va circula de la Poșta Mare pe strada Michelangelo și strada Cluj, apoi va reveni pe traseul obișnuit. Nu vor fi deservite temporar stațiile Piața Iancu Huniade, Pod Mihai Viteazu – Catedrala Mitropolitană, Facultatea de Electrotehnică și Universitatea de Vest.
Și autobuzele de pe linia Expres 3 vor circula deviat. Pe sensul spre Elba, după Spl. Tudor Vladimirescu, autobuzele vor continua pe bd.16 Decembrie 1989 și prin Piața Alexandru Mocioni, de unde vor reveni pe traseul obișnuit. Vor fi suspendate temporar stațiile Biserica Piaristă, Piața Regina Maria – Spitalul de Copii, Pasajul Jiul și Gara de Nord. În sensul spre strada Apicultorilor, autobuzele vor fi deviate de pe bd. 16 Decembrie 1989 prin Piața Alexandru Mocioni și Splaiul Tudor Vladimirescu.
Modificările de circulație sunt valabile până marți, 15 septembrie, la ora 1.
