Guvernul Cioloș, respins de parlament

cioloș

Cabinetul exclusiv USR propus de Dacian Cioloș a căzut, miercuri, în parlament. Rezultatul era previzibil, pentru că premierul propus nu s-a putut baza, în principiu, decât pe voturile colegilor de partid.

Parlamentul s-a reunit miercuri dimineață pentru votul de învestire a cabinetului propus de Dacian Cioloș. Șansele ca Guvernul USR să treacă erau aproape nule, în condițiile în care Cioloș se bazează doar pe voturile celor 80 de parlamentari USR. Restul partidelor au anunțat că nu susține propunerile premierului desemnat.

De altfel, marți, în comisiile reunite, singurul care a primit aviz pozitiv, și asta dintr-o eroare de procedură, a fost Cătălin Drulă, propus la Transporturi. „Sper încă o dată ca mesajul nostru să îi convingă pe parlamentari, pentru că soluția este aici (…) Nu sunt aici pentru a ataca pe nimeni și nici pentru a ține discursuri memorabile, prin care să aduc anateme și să caut vinovați, ci pentru a-mi asuma propria vină a superficialității din trecut și pentru a-mi asuma ceea ce poate fi făcut de acum înainte (…). Pandemia nu e o glumă, nu e imaginară și nu e o luptă politică (…). Suntem în mijlocul furtunii și nu ne permitem să fim superficiali sau iresponsabili”, a spus Dacian Cioloș.

N-a convins, pentru că propunerea sa a adunat doar 88 de voturi, din cele 234 de care ar fi fost nevoie pentru ca guvernul să fie confirmat în funcție. În aceste condiții, criza politică se prelungește.

About Post Author