Inimioare, pisici și cireșe. Gruni împlinește 7 ani și deschide atelierul

Inimioare, pisici și cireșe. Gruni împlinește 7 ani și deschide atelierul

Inimioare colorate, pisici, cireșe, buburuze sau flori. De șapte ani, atelierul de ceramică Gruni colorează viețile multora dintre noi. La aniversare, Gruni așteaptă oaspeți timp de un weekend întreg. Vor fi piese la prețuri speciale, cutii-surpriză, dar și ateliere.

Gruni a pornit de la o idee a ilustratoarei Livia Coloji și a început să producă ceramică în Timișoara în urmă cu șapte ani. Echipa este formată acum din cinci artiști, care lucrează manual obiecte din porțelan și alte tipuri de ceramică, de la veselă și obiecte decorative la bijuterii.

De trei ani, atelierul găzduiește și Gruni For Fun, întâlniri în care cei curioși pot trece de cealaltă parte a mesei de lucru și pot încerca ei înșiși ceramica.

Weekendul aniversar începe vineri, 25 septembrie, de la ora 15. Până la ora 20, atelierul va fi deschis pentru vizitatori, cu Mystery Boxes cu bijuterii și Grab Bags în care se vor găsi piese de test și „seconds”, obiecte cu mici imperfecțiuni care nu afectează folosirea lor și care vor putea fi cumpărate la prețuri mai mici.

Sâmbătă și duminică, 26 și 27 septembrie, Gruni va fi deschis între orele 11 și 18, cu studio sales și reduceri aniversare, dar și cu ateliere.

Aniversarea vine și cu o tombolă. Pentru fiecare achiziție de peste 100 de lei, făcută în atelier sau online, se primește un bilet. Premiul este un voucher de 300 de lei, care poate fi folosit atât pentru produse, cât și pentru ateliere. Extragerea are loc duminică, la ora 17,30.

Program

Vineri, 25 septembrie
orele 15 – 20 – Open Studio
Mystery Boxes cu bijuterii, Grab Bags cu piese de test și seconds la prețuri mici de tot + prosecco și pișcoturi

Sâmbătă & duminică, 26–27 septembrie
orele 11 – 18
Open studio și studio sales cu Mystery Boxes și reduceri de aniversare, plus două ateliere:
– atelier de construcție (gratuit, cu înscriere) – vii, încerci și îți arătăm cum se lucrează cu lutul, într-un format de try-out relaxat
– atelier de pictură pe ceramică, tip Ceramic Café (contra cost, fără înscriere) – îți alegi o piesă, o pictezi cum îți place, zero presiune și 100% fun.

About Post Author