Grădiniță închisă temporar de DSP. Amenzi de peste 30.000 de euro / FOTO

grădiniță

Amenzi de zeci de mii de euro pentru trei creșe și grădinițe private din Timișoara. Una dintre ele a fost, de altfel, închisă, din cauza neregulilor constatate de inspectorii de la DSP Timiș.

Inspectorii Serviciului Control în Sănătate Publică de la Direcția de Sănătate Publică Timiș au verificat, în ultima perioadă, mai multe unități de învățământ preșcolar (creșe și grădinițe) private din Timișoara. Ei aveau sesizări că într-unele dintre acestea nu erau respectate normele de igienă și nu existau toate autorizațiile.

„Drept urmare, unei unități private i-a fost suspendată activitatea până la remedierea deficiențelor constatate, fiindu-i aplicate și sancțiuni contravenționale în valoare totală de 88.000 lei. Altor două unități cu același profil de activitate li s-au întocmit sancțiuni contravenționale în cuantum de 80.000 lei, pentru neregulile constatate, cu acordarea unui termen de remediere de 30 de zile, urmat de recontrol”, transmit reprezentanții DSP.

Dacă plătesc în 15 zile, cele trei unități pot achita jumătate din sumele cu care au fost amendate.

About Post Author