Grădinari, satul care a prins culoare. 400 de voluntari, 30 de case și o comunitate mai unită / FOTO

Vremea foarte fierbinte nu i-a oprit pe cei peste 400 de voluntari care au participat, în weekendul de Rusalii, la ediția a șaptea a proiectului Color the Village. În trei zile, 30 de case din satul Grădinari, Caraș-Severin, și-au recăpătat culoarea.
Localitatea Grădinari, poartă de intrare în zona turistică a Cheilor Nerei, a fost, timp de un weekend, un adevărat șantier. S-a intervenit la fațade ale caselor tradiționale, dar și la clădirea impunătoare a primăriei, construită în 1913, care arată acum mai bine decât a făcut-o în ultimele decenii.
Printre participanți s-au aflat și artiști plastici care au lăsat urme vizibile în sat. Dorin Moldoveanu, ajutat de copiii din sat, a realizat o pictură murală pe gardul grădiniței, iar Tiberiu Goia a pictat peretele unei viitoare florării din centrul comunei.
Cei peste 400 de voluntari au venit din toate colțurile țării: Timișoara, Reșița, Arad, București, Sibiu, Suceava. Fiecare a ajutat după pricepere și puteri: la zugrăvit, în bucătărie, la logistică. În bucătărie, „chefii” au venit de la Rudăria și au gătit mâncare ca acasă: supe de pui, papricașuri și nelipsita coleșă cu brânză friptă, specialitate a Văii Almăjului.
„Duminică, de Rusalii, satul a arătat diferit. Nu doar fațadele au primit culoare, ci și comunitatea a primit un imbold, s-a unit și s-a sudat. Este exact spiritul Color the Village”, spune Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.
***
Proiectul Color the Village este unic în România. El își propune să pună în valoare arhitectura rurală specifică Banatului și are loc anual, alternativ, în județele Timiș și Caraș-Severin. După edițiile de la Altringen, Valeapai, Ilidia sau Racovița, Grădinari a devenit noul reper pe harta satelor colorate cu inimă.