Gabriel Liiceanu, în conferință la UVT
Gabriel Liiceanu, gânditor de excepție și un filosof contemporan de prestigiu, susține, marți după amiază, o conferință la UVT. Tema: „Ce ne facem cu specia umană. Este oare cu putință conviețuirea?”.
Evenimentul are loc în 25 aprilie, la ora 17, în Aula Magna a Universității de Vest, și va fi moderat de criticul literar Mircea Mihăieș.
„Împreună cu Gabriel Liiceanu, vom explora idei provocatoare și inovatoare despre modul în care putem conviețui armonios în lumea noastră complexă și în continuă schimbare. Vă invităm să vă alăturați nouă într-un dialog intelectual captivant, care ne va provoca gândirea și ne va îmbogăți perspectiva asupra lumii în care trăim”, transmit cei de la UVT.
Intrarea este gratuită, dar sunteți invitați să confirmați prezența AICI.
Evenimentul face parte din programul cultural „La UVT, Cultura este Capitală”, inclus în Programul Cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, teritoriul Oameni, stația Reflecții, finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte și Consiliul Județean Timiș.