Primarul Timișoarei se mută la casă și asta a stârnit o adevărată furtună în mediul online. Mai ales în contextul în care situația căldurii în sistem centralizat este incertă. Dominic Fritz spune că mutarea nu are legătură cu Colterm și explică și cum a fost cumpărat imobilul din Elisabetin.
Acuzat că se mută la casă, ca nu cumva să depindă de Colterm la iarnă, primarul Dominic Fritz a reacționat vineri seară, cu una din puținele postări care îi privesc viața personală. De fapt, e chiar a treia, primele două fiind anunțurile legate de căsătoria sa, respectiv de nașterea fetiței. Fritz deține, de șase ani, un apartament de 63 mp, în Iosefin.
„Circulă un fake news bizar cum că m-am mutat cu soția într-o vilă pentru că nu mai vreau să stau cu copilul meu legat de Colterm (…) Soția mea lucrează de 10 ani în zone de calamități și război. A fost pe posturi în Republica Democrată Congo, în Haiti, în Irak și, în ultimii doi ani, în Republica Centrafricană, unde a făcut parte din echipa care a coordonat răspunsul ONU la pandemie, într-o țară aflată în război civil, cu un sistem medical aproape inexistent. Nu cunosc o altă ființă umană mai curajoasă, tenace și inteligentă.
După 10 ani de trăit în zone de conflict, și-a dorit foarte mult să crească copilul nostru într-o casă a ei. La Timișoara. Apartamentul de burlac pe care mi l-am cumpărat în 2015 a devenit prea mic pentru familia noastră mărită. După multe luni de căutare, ne-am găsit refugiul nostru și abia așteptăm să ne mutăm”, scrie primarul.
„Colterm nu ar fi ajuns în această situație”
De fapt, tot scandalul a pornit după anunțul din urmă cu trei zile, cum că de luni, 25 octombrie, E.On nu va mai livra gaz către Colterm. Perspectiva unor apartamente reci a dat fiori zecilor de mii de oameni racordați la sistemul centralizat. Sunt în aceeași situație și școlile, și aproape toate spitalele din oraș. Se poartă negocieri cu alți furnizori, iar reprezentanții primăriei spune că nu vom rămâne fără apă caldă și căldură.
Fritz a fost acuzat că e ipocrit și că se mută la casă, tocmai ca să nu mai depindă de Colterm. De fapt, nici acum nu e racordat la rețeaua centralizată. „Niciunul dintre cele două imobile nu sunt racordate la Colterm, așa s-a întâmplat (…) Colterm nu ar fi ajuns în această situație dacă interesul public ar fi fost pe agenda celor care acum, evident, caută țap ispășitor după ce au păgubit orașul și și-au mărit buzunarele”, spune acesta.
Dominic Fritz a explicat și cum a ajuns proprietar pe terenul de sub casă: soția sa nu este cetățean UE și nu poate deține în România decât imobile. În aceste condiții, i-a donat terenul, care va apărea în viitoarea declarație de avere a edilului.


