Fritz îl acuză pe Nica de „artificii politicianiste”. Timișoara are nevoie de curățenie și trotuare, nu de blocaj
CL Timișoara avea, de luni, un viceprimar sau poate chiar pe ambii. Cert este că primarul Dominic Fritz spune că instituția nu mai poate funcționa fără conducere completă. Indiferent dacă se încheie sau nu negocierile USR PLUS – PNL.
Plenul CL Timișoara este convocat pentru luni, 16 noiembrie, unul dintre punctele de pe ordinea de zi fiind alegerea „viceprimarului / viceprimarilor”. Formularea pare ciudată, în condițiile în care Timișoara are doi viceprimari. Se întâmplă oricum în condițiile în care USR PLUS și PNL nu au terminat oficial negocierile.
Președintele interimar al PNL, Alin Nica, declara, de altfel, că nu înțelege de ce USR PLUS a refuzat să aibă doi viceprimari în Timișoara și, în plus, în alte localități, s-a înțeles cu PSD și Pro România. „Trocul” ar fi însemnat, cel nai probabil, doi vicepreședinți liberali la CJ. Pentru USR, care încearcă să-și mărească acoperirea pe județ, nu e o variantă avantajoasă.
„Adevărul și cinstea sunt cele mai puternice arme”
Replica a venit de la Dominic Fritz, care spune că este „complet iresponsabil să amâni prima ședință a Consiliului Local Timișoara și alegerea viceprimarilor”. „Alin Nica a început să mă atace prin presă și pe Facebook, deși conveniserăm că ne abținem de la declarații publice până la încheierea negocierilor (…) Sunt surprins de surprinderea lui Alin Nica, pentru că i-am spus cu subiect și predicat că voi convoca o ședință în momentul în care mandatele celor doi supleanți sunt validate definitiv. Deci nici o surpriză! Am jucat mereu cu cărțile pe față, chit că unii interpretează asta ca slăbiciune. Eu cred că adevărul și cinstea sunt cele mai puternice arme, chiar și în politică”, a transmis primarul Timișoarei.
Potrivit lui Fritz, timișorenii așteaptă ca lucrurile să înceapă să funcționeze „cu toate motoarele pornite”. „Nu e doar Covid-19, mai sunt urgențe de rezolvat, mari, precum Colterm, iar Primăria are datoria să înceapă să ofere oamenilor servicii publice de calitate: curățenie, trotuare, să repornim proiectul Capitala Culturală (…) Primăria unui oraș ca Timișoara nu poate funcționa cu doar o treime din echipa executivă prevăzută de lege”, spune acesta.
„Nu ne permitem să ținem un oraș și un județ în blocaj politic”
Una peste alta, în primărie există, totuși, șefi de direcții și birouri care, teoretic, ar trebui să știe ce au de făcut. Cât de competenți sunt unii dintre ei este altă discuție, iar incertitudinea legată de cine le vor fi viitorii șefi nu face lucrurile mai simple.
„Votul din 27 septembrie duce natural la soluția unor majorități de dreapta USR PLUS – PNL, cu câte un viceprimar și un vicepreședinte la Consiliul Județean de la fiecare partid. Este soluția firească și e de neînțeles de ce Alin Nica o tergiversează cu tot felul de artificii politicianiste (…) Nu știu ce calcule politice și-a făcut, dar nu ne permitem să ținem un oraș și un județ în blocaj politic”, mai notează Fritz. Mesajul primarului se încheie cu un „apel la responsabilitate din partea tuturor consilierilor aleși în Consiliul Local Timișoara, din toate partidele, PNL, PSD și Pro România”. USR PLUS are 13 din cei 27 de consilieri locali la Timișoara.