Fotbalul unește comunitatea în Fabric: căsătoriți vs necăsătoriți, 88 de ani de tradiție

Într-un cartier plin de istorie, evenimentele comunitare au întotdeauna un rol important în menținerea legăturilor sociale și în întărirea sentimentului de apartenență. Un astfel de eveniment este și meciul de fotbal dintre căsătoriți și necăsătoriți.

O tradiție în Fabric, meciul va avea loc sâmbătă, 27 iulie, cu începere de la ora 18,30, pe baza sportivă Electrica. Această confruntare anuală, care își are originile în anul 1936, a devenit o veritabilă sărbătoare a comunității.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial tradiționalul joc a fost întrerupt, dar a fost reluat, fără întrerupere până în prezent, la inițiativa locuitorilor din cartier.

Meciul dintre căsătoriți și necăsătoriți nu este doar o simplă competiție. Început acum aproape nouă decenii, acest eveniment a fost inițiat de un grup de localnici dornici să creeze un moment de relaxare și divertisment în cadrul comunității. Pentru locuitorii cartierului Fabric, acest eveniment reprezintă o modalitate de a păstra vie tradiția și de a crea noi amintiri împreună.

Un rol esențial în menținerea acestei tradiții îl are Codruț Nicorici, cel care se asigură de fiecare dată că meciul se desfășoară în cele mai bune condiții. De ani buni, el își dedică timpul și energia pentru a organiza acest eveniment..

Pe arena sportivă Electrica vor intra în joc nu doar două echipe, ci întreaga comunitate din Fabric, așa cum se întâmplă în fiecare an, rezultatul final fiind cel mai puțin important.

About Post Author