Fostul fotbalist Caius Lungu a murit subit la Timișoara. Avea doar 36 de ani

Publicat:

Un fost jucător al Ripensiei Timișoara a murit subit miercuri dimineață, după ce ieșise la alergat. Deși a fost transportat de urgență la spital, medicii nu au reușit să-l salveze. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

„În dimineața zilei de 23 iulie, în jurul orei 08:57, medicul de gardă al unei unități medicale din Timișoara a alertat poliția cu privire la decesul unui bărbat adus în stare de inconștiență la Unitatea de Primiri Urgențe. Cadrele medicale au aplicat manevrele de resuscitare, dar din păcate, acestea au fost fără succes”, a anunțat IPJ Timiș.

- Publicitate -

Bărbatul de 36 de ani fusese preluat de un echipaj SMURD de la intersecția străzilor Grigore Alexandrescu cu Calea Bogdăneștilor. El a fost dus la Institutul de Cardiologie, însă medicii nu au mai putut face nimic.

Fostul fotbalist Caius Lungu ieșise miercuri dimineață la alergat, alături de fratele său, când i s-a făcut rău. Necropsia va stabili care a fost cauza decesului. Lungu a jucat de-a lungul timpului la Fortuna Covaci, Voința Sibiu, CS Râmnicu-Vâlcea, Ripensia Timișoara sau Timișul Șag. De un an pusese ghetele în cui.

„Cu profundă tristețe, clubul Ripensia Timișoara anunță trecerea prematură în neființă a fostului nostru jucător Caius Lungu, la doar 36 de ani. A fost un om dedicat fotbalului, un coleg apreciat și un component valoros al echipei noastre. Ripensia Timișoara îi va păstra mereu amintirea vie. Odihnește-te în pace, Caius”, a transmis clubul timișorean.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img