Focar de Covid-19, la Municipal. Șapte persoane infectate, după ce au intrat în contact cu o pacientă care a murit

municipal

Încă un focar de infecție cu coronavirus la Timișoara, după cel de la Spitalul CFR. Trei asistente, două infirmiere și două paciente de la Spitalul Municipal sunt bolnave de Covid-19. Toate au intrat în contact cu o pacientă care, între timp, a decedat.

Povestea a început în luna iunie, cu o pacientă internată la Clinica de Dermatologie a Spitalului Municipal Timișoara. Femeia a făcut test de coronavirus, acesta a ieșit negativ, așa că a fost transferată pentru a-și urma tratamentul la Clinica de Hematologie. „La traseele intraspitalicești nu a fost solicitat un test PCR, deoarece se consideră că între secții nu se pune problema. În 3 iulie, seara, a fost externată la cerere. La noi nu a avut deloc simptomatologie respiratorie. După 24 de ore de la externare a fost dusă la UPU la Spitalul Județean, cu dispnee, și a fost direcționată spre Clinica de Hematologie. A stat în zona-tampon, testul a venit în 24 de ore. Fiind pozitivă, pacienta a fost internată la «Victor Babeș»”, explică dr. Daniel Malița, directorul Spitalului Municipal.

Au fost respectate procedurile

Femeia, care suferea de mai multe afecțiuni cronice dermatologice și hematologice, pentru care urma tratament, a murit la Boli Infecțioase. La Municipal s-au făcut teste la clinicile de Hematologie, Medicină Internă și Gastroenterologie. „Avea comorbidități importante. Probabil, pacienta a infectat două dintre infirmierele noastre și trei asistente, care au avut-o direct în grijă. Au fost infectate, de asemenea, două colege de salon. Fiind o pacientă considerată neinfectată, colegii mei au folosit echipamentul medical obișnuit de spital. Așa este recomandarea pe care o avem în momentul de față de la Ministerul Sănătății”, mai spune dr. Malița.

Asistentele medicale sunt în izolare la domiciliu, iar infirmierele sunt internate la „Victor Babeș”. Pacientele sunt asimptomatice. Una este internată la Spitalul CFR, iar cealaltă, care este în stare gravă din punct de vedere hematologic, dar nu nu prezintă probleme respiratorii, este tratată în zona roșie amenajată la Spitalul Municipal.

Este al doilea focar de infecție intraspitalicească la Timișoara, după cel de la Spitalul CFR. Acolo, totul a pornit de la o asistentă care nu a purtat echipament de protecție. Au fost infectate două asistente și patru pacienți. Prima asistentă va fi cercetată disciplinar și ar putea avea și o plângere penală pe numele ei.

About Post Author