Florin Roman și-a dat demisia. Acuzat de plagiat și că se laudă cu o diplomă pe care n-o are

Florin Roman

sursa foto: www.cursdeguvernare.ro

Ministrul Digitalizării, Florin Roman, și-a dat demisia. El a fost acuzat atât de plagiat, cât și de faptul că și-a trecut în CV o licență la Universitatea „Babeș- Bolyai”, deși nu a urmat cursurile acesteia. Roman și-a publicat pe Facebook diplomele.

„Am înaintat azi demisia din funcția de ministru, mulțumind premierului și echipei guvernamentale. Când albul devine negru, când orice vorba îți este răstălmăcită, când îți asumi erori materiale, dar se ajunge la linșaj din prima zi de mandat, este prea mult. Nu vreau ca acest scandal sa afecteze activitatea Executivului”, a anunțat, pe Facebook, Florin Roman

După acuzațiile de plagiat din lucrarea sa de master, Florin Roman a fost implicat în alt scandal. El și-a trecut în CV că este licențiat în Științe Economice la Universitatea „Babeș-Bolyai (UBB)” din Cluj-Napoca. Rectorul UBB, Daniel David, a declarat că, de fapt, Roman a urmat cursurile unui colegiu din Alba Iulia. Pentru că acesta nu era acreditat, și-a dat examenul de licență la UBB. „Are o diplomă de absolvire de la UBB, nu diplomă de licență, pe baza studiilor făcute la un colegiu neacreditat aparținând de universitatea din Alba Iulia. Pentru că nu era acreditat, a venit și a dat examenul de absolvire la UBB. Deci are o diplomă de absolvire, nu de licență, de la UBB. Ar fi foarte corect și onorabil ca domnul Roman să corecteze CV-ul”, a declarat, pentru Hotnews.ro, rectorul UBB.

Ar fi a treia „hibă” din CV-ul lui Roman, descoperită în mai puțin de două săptămâni. Acesta spusese că nu-și găsește cartea publicată la Editura Academiei, dar a recunoscut că… nici măcar n-o scrisese. Jurnaliștii de la libertatea.ro au demonstrat și că 10 pagini din cele… 10 verificate din masteratul ministrului Cercetării erau copiate cuvânt cu cuvânt dintr-o lucrare a unui profesor din Timișoara.

About Post Author