Florin Piersic și Medeea Marinescu, din nou „Străini în noapte” la Timișoara

florin piersic

Face mereu săli pline, oriunde s-ar juca. „Străini în noapte”, un spectacol regizat de Radu Beligan, va fi din nou la Timișoara. La 1 octombrie, îi veți putea (re)vedea pe Florin Piersic și Medeea Marinescu, într-o poveste fără vârstă.

Un actor fără vârstă și un spectacol care continuă să fascineze. Prima eprezentație din noua stagiune a comediei romantice „Străini în noapte” îl readuce la Timișoara pe Florin Piersic. Alături de Medeea Marinescu, el va juca spectacolul regizat de Radu Beligan, vineri, 1 octombrie, de la ora 19, pe scena Operei Naționale Române din Timișoara.

Deținător al unor recorduri greu de egalat de public și longevitate, spectacolul are o ilustrație muzicală realizată de ilustrul flautist Ion Bogdan Ștefănescu, decorul este opera lui Puiu Antemir, iar costumele sunt creația designerului Irina Schrotter. Florin Piersic este Pierre, un bărbat în amurgul vieții sentimentale care, în absența soției, își începe noaptea într-un bar. El pleacă spre casă însoțit de Juliette, o femeie tânără și senzuală, ce-și învăluie identitatea într-o bizară țesătură de minciuni și secrete. „Sunt fericit să revin la Timișoara, un loc de care mă leagă prietenii de o viață, cu un public subtil și rafinat, un loc de care mi-e mereu dor și în care mă simt întotdeauna dorit”, spune Florin Piersic. Biletele pentru acest spectacol se găsesc la Agenția Operei din Timișoara și costă, în funcție de loc, între 60 și 100 de lei.

About Post Author