Florall – Festivalul Artei Florale: patru zile colorate, cu personaje de poveste

florall

Foto: Iulius Town, Florall - prima ediție

Florall – Festivalul Artei Florale se anunță a fi una dintre destinațiile de neratat în acest sfârșit de săptămână. De joi până duminică sunteți aștptați în parcul Iulius Gardens, unde veți avea ocazia să vă întâlniți personajele preferate din cărți realizate din… flori.

Florall – Festivalul Artei Florale este la ediția a doua și are ca temă „Scene și personaje din literatura universală: inspirație pentru educație”. Festivalul își propune să creeze o experiență inedită, care să îmbine arta florală cu operele clasice ale literaturii. „Vedetele” acestor zile vor fi instalațiile florale elaborate, inspirate din paginile unor romane celebre. Artiștii floriști au libertatea de a da viață scenelor sau personajelor din cărțile lor preferate, transpunându-le în lumea florilor.

„Cu participarea unor artiști florali de renume precum Alina Bălănescu, Andrei Bindea și Adina Dancianu, precum și a altor talente creatoare, festivalul promite să fie o explozie de culoare și imaginație. Atelierele de creație florală, demonstrațiile și întâlnirile cu personaje precum Zâna Florilor completează un program diversificat, menit să ofere fiecărui vizitator o experiență memorabilă și inspirațională”, transmit organizatorii.

Una dintre atracțiile principale va fi, cu siguranță, Fotocornerul, un tunel tridimensional realizat din mii de flori, o oportunitate perfectă pentru fotografii memorabile. Podul florilor românești, un proiect special al festivalului, este o altă atracție. Decorat cu o instalație florală amplă, acest pod devine un simbol al mândriei naționale, celebrând Ziua Națională a Bujorului Românesc și oferind vizitatorilor o incursiune fascinantă în istoria și diversitatea florilor autohtone.

În acest an, Florall are și o nouă componentă inedită adresată copiilor. Școlile din Timișoara se vor alătura profesioniștilor din domeniu în crearea unor instalații florale inspirate de personajele lor preferate. Acest proiect încurajează creativitatea și promovează colaborarea între generații.

About Post Author