45 de concerte și bilete pentru întreaga stagiune. Premiera anunțată de Filarmonica Banatul
Filarmonica Banatul Timișoara anunță integral programul stagiunii 2026-2027 și pune în vânzare, dintr-o singură etapă, biletele și abonamentele pentru toate cele 45 de concerte. Instituția spune că este prima filarmonică din România care face acest lucru.
Vă puteți planifica din timp participarea la concertele Filarmonicii Banatul. Instituția a lansat integral programul stagiunii 2026-2027, intitulată „Arhitecturi muzicale”, și a pus în vânzare biletele și abonamentele pentru toate concertele viitoarei stagiuni.
Potrivit reprezentanților Filarmonicii, este o premieră în România, pentru că nicio altă instituție muzicală de acest tip nu a publicat până acum programul complet al unei stagiuni, punând simultan în vânzare biletele și abonamentele. Noua stagiune include 45 de concerte simfonice, vocal-simfonice și corale, iar spectatorii pot alege între bilete individuale și opt tipuri de abonamente.
Tema stagiunii, „Arhitecturi muzicale”, propune o paralelă între arhitectură și muzică, fiecare concert fiind gândit ca parte a unei construcții artistice mai ample. Pe scena Filarmonicii vor reveni dirijorul Gabriel Bebeșelea și artiștii în rezidență Alexandra Conunova, Valentin Răduțiu și Simon Trpčeski, iar programului de rezidențe i se alătură, în această stagiune, dirijorul Rumon Gamba și fagotista Sophie Dervaux.
Printre invitații noii stagiuni se regăsesc și Lawrence Foster, Michael Spyres, Guy Braunstein, Daniel Ciobanu, Tomáš Brauner, Giuseppe Mengoli, Anna Spasovska, Bryan Cheng, Valer Sabadus, Valentin Șerban și Andrei Gologan, alături de alți artiști români și internaționali.
Dincolo de concertele din Sala Capitol, Filarmonica anunță că va organiza și proiecte în clădiri și spații de patrimoniu din Timișoara și din regiune, continuând direcția de apropiere dintre muzică, arhitectură și patrimoniu. Stagiunea 2026-2027 va debuta în 2 octombrie, cu interpretarea cantatei „Carmina Burana” de Carl Orff.
Biletele și abonamentele sunt disponibile online</strong>.
