Ce rămâne după noi? „Fii”, un spectacol de umbre inspirat de Petre Ispirescu
Un basm pe care aproape toată lumea îl știe capătă o formă foarte diferită la Timișoara. „Fii”, un spectacol solo de teatru vizual inspirat de „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, de Petre Ispirescu, va avea trei reprezentații, în 25, 26 și 27 septembrie, la Hala FABER 1.
Spectacolul combină teatrul de umbre, lumina, mișcarea scenică, obiectele și muzica interpretată live. Povestea lui Petre Ispirescu devine punctul de plecare pentru o explorare a dorinței de a opri timpul și a felului în care omul ajunge să se împace cu propria existență.
Imaginile sunt construite și transformate în fața publicului, cu siluete și umbre proiectate la scară mare în spațiul halei, în timp ce muzica este creată live.
„Fii” urmărește călătoria unui om prin dorință, vis, singurătate, iubire, pierdere și regăsire. În centrul spectacolului rămâne însă una dintre întrebările basmului: ce înseamnă dorința de a scăpa de trecerea timpului și ce se pierde atunci când încerci să o împlinești?
De la o casă părăsită la „Tinerețe fără bătrânețe”
În spatele spectacolului se află și o imagine reală, păstrată dintr-o întoarcere în satul copilăriei. „De nicăieri, în miezul zilei, zăresc o vulpe, care iese din casă, pe gaura din peretele de chirpici. O imagine suprarealistă și totuși adevărată, care m-a impresionat și încă îmi dă târcoale”, explică Robert Gutunoiu, creatorul spectacolului.
Imaginea casei pe care natura începea să o recupereze a dus mai departe către întrebarea din care s-a construit spectacolul: ce rămâne după oameni? „Dar în urma lor oamenii ce lasă? Cred că povești.”
„Fii” este recomandat publicului de peste 16 ani și durează aproximativ 70 de minute. Fiecare reprezentație este limitată la 100 de spectatori.
Spectacolele au loc în 25, 26 și 27 septembrie, de la ora 20, la Hala FABER 1. Accesul se face pe baza unei donații minime recomandate de 40 de lei, achitată la intrare.
