Festivalul TimOrgelFest: o lună de concerte și de descoperit orgile orașului / PROGRAM

TimOrgelFest

Câteva zile ne mai despart de o nouă ediție a Festivalului Internațional TimOrgelFest, car se va desfășura pe durata lunii octombrie, la Timișoara. Iubitorii de muzică vor putea asculta artiști din mai multe țări, care vor prezenta programe speciale. Intrarea la toate concertele este liberă.

„Inedit” este cuvântul care ar putea descrie a 23-a ediție a Festivalului Internațional TimOrgelFest, care va avea loc în perioada 1 – 29 octombrie, la Timișoara. Vin la acest eveniment artiști virtuozi, pasionați și inovatori.

Numit de ziarul austriac Kleine Zeitung „o stea în ascensiune”, Lukas Hasler vă oferă șansa de a asculta Sonata Lunii de Ludwig van Beethoven în aranjament pentru orgă. Jonathan și Tom Scott, adică Scott Brothers Duo, prezintă aranjamentele lor la uvertura operei Flautul Fermecat de Wolfgang Amadeus Mozart și Claire de lune de Claude Debussy. Juan de la Rubia vă face cunoștință cu compozitorul contemporan Philip Glass, iar Pierre Lapprand și Etienne Manchon vă invită la un concert jazz spectaculos – o călătorie muzicală interstelară.

Îi veți putea asculta pe Eugenio Maria Fagiani, Luciano Zecca, Ensemble Vocal Crescendo (dirijor Christian Ciuca), Felician Roșca, Cristina Struța și studenții Facultății de Muzică și Teatru din Timișoara. Toate vor culmina cu prezența extravagantă a organistului Cameron Carpenter, despre care The New York Times afirmă că „tot ceea ce atinge devine fantastic și memorabil”.

Program

Duminică, 1 octombrie
ora 19,30 – Domul Romano-Catolic
CONCERT DE ORGĂ ȘI ORCHESTRĂ / EUGENIO MARIA FAGIANI (Italia), GHEORGHE COSTIN (dirijor)

Joi, 5 octombrie
ora 19,30 – Domul Romano-Catolic
RECITAL DE ORGĂ / LUKAS HASLER (Austria)

Duminică, 8 octombrie
ora 19,30 – Domul Romano-Catolic
RECITAL DE ORGĂ ȘI ANSAMBLU VOCAL / ENSAMBLE VOCAL CRESCENDO (Franța), CHRISTIAN CIUCA (dirijor), CRISTINA STRUȚA (orgă)

Joi, 12 octombrie
ora 19,30 – Domul Romano-Catolic
RECITAL DE ORGĂ / LUCIANO ZECCA (Italia)

Duminică, 15 octombrie
ora 19,30 – Domul Romano-Catolic
CONCERT DE ORGĂ ȘI PIAN / SCOTT BROTHERS DUO (Anglia)

Marți, 17 octombrie
ora 19,30 – Biserica Romano-Catolică Preasfânta Inimă a lui Isus
RECITAL DE MUZICĂ SACRĂ CU ORGĂ / ANA MARIA STĂNOIA (soprană), DANIEL ZAH (tenor), CRISTINA STRUȚA (orgă)

Joi, 19 octombrie
ora 19 – Sala Orpheum a Facultății de Muzică și Teatru
RECITAL DE ORGĂ / STUDENȚII CLASEI DE ORGĂ FMT

Duminică, 22 octombrie
ora 19 – Biserica Adventistă Betania
RECITAL CAMERAL / IOANA MIA IUGA (soprană), ORTENSIA RODICA ZEMAN (vioară), FELICIAN ROȘCA (orgă)

Marți, 24 octombrie
ora 19,30 – Biserica Romano-Catolică Preasfânta Inima a lui Isus
CONCERT JAZZ CU ORGĂ ȘI SAXOFON / ETIENNE MANCHON, PIERRE – MARIE LAPPRAND (Franța)

Joi, 26 octombrie
ora 19,30 – Domul Romano-Catolic
RECITAL DE ORGĂ / JUAN DE LA RUBIA (Spania)

Duminică, 29 octombrie
ora 19,30, Domul Romano-Catolic
RECITAL DE ORGĂ / CAMERON CARPENTER (SUA)

About Post Author