Festivalul Medieval de la Castelul Huniade, la o nouă ediție / PROGRAM
foto: Arhivă
Finalul lunii iulie aduce din nou, în centrul Timișoarei, tabere de război, domnițe și cavaleri. Va fi ediția a patra a Festivalului Medieval al Castelului Huniade, desfășurată tot lângă un edificiu închis deja de mulți ani.
Muzeul Național al Banatului și Consiliul Județean Timiș organizează cea de-a IV-a ediție a Festivalului Medieval. Parcul Castelului Huniade din centrul Timișoarei se transformă, din nou, în orășel și tabără de război din Evul Mediu.
„Armuri lucitoare, cai, spade, topoare, tunuri și puști, oșteni de rând și floarea cavalerilor, bucătari pricepuți, frumoase domnițe și meșteri vestiți, menestreli și comedianți, precupeți și nobili de seamă” – pe toate le veți putea vedea în perioada 22 – 24 iulie. Vin la Timișoara mai multe grupuri de reconstituire istorică din România și din străinătate.
Totul se desfășoară – la propriu – în umbra Castelului Huniade, care este închis pentru public de mai bine de 15 ani. Autoritățile tot încearcă să-l reabiliteze acest simbol al Timișoarei, dar fără să reușească momentan să ducă până la capăt ideea. Ultima estimare de cost este de circa 37 milioane de euro, iar CJ, care deține castelul, nu are asigurată complet finanțarea. A fost în șantier, timp de vreo 12 ani, aripa de nord-vest, dar nici aceasta nu este accesibilă publicului.
Program Festivalul Medieval
Vineri, 22 iulie
ora 20 – Parada participanților
ora 21 – Cimpoierii din Transilvania – Minnesangeri la Castelul Huniade – i.
ora 22 – Spectacol pirotehnic Deep6 Project – „A Coin for the Silver Wolf”
Sâmbătă, 23 iulie
Scena
ora 13 – Fiare din Beci – Legende și oțel – prezentare interactivă de săbii și spade istorice originale
ora 14 – Startul întrecerilor pentru public – Concurs de ținute cu temă medievală, Treasure Hunt
ora 15 – Eyalet-ul de Timișoara și Asociația Losonczy István – Bătălia pentru Timișoara, partea I: Asediul din 1551
ora 20 – Dreptatea lumească: Judecata pentru furt și pedepsirea hoților de cai
ora 20,30 – Truvierii – „Peregrinatio” – o călătorie muzicală de-a lungul secolelor prin întreaga Europă
ora 21,20 – Dreptatea bisericească: Un rug pentru un eretic
ora 21,30 – Peregrinii – Balul Castelanilor. Un spectacol inspirat din vechile legende și codexuri medievale. Peregrinii aduc cu ei sunetul tavernelor, dar și al sălilor de petrecere ale vechilor palate
ora 22,25 – Anunțarea câștigătorilor concursurilor de ținute cu temă istorică și Treasure Hunt
ora 22,30 – Amor Flammis – Noctis Carmina. Spectacol de teatru pirotehnic inspirat de legendele și superstițiile medievale despre demoni și vrăjitoare,
Arenele de turnir
ora 14 – Întrecerea Oștenilor – Lupte pe puncte (Tap Fight) – dueluri și confruntări pe echipe
ora 16 – Hastiludium – Turnirul Cavalerilor – Partea I: Deschiderea Turnirului și Probele de îndemânare (Culesul inelelor, Tăierea capetelor, Proba Turcului)
ora 16,40 – Întrecerea Oștenilor – Proba de spadă și scut full contact (HMB Sword & Shield)
ora 17,20 – Jocuri Nomade – Vulturii din Țara Călatei – Întreceri de cavalerie ușoară
ora 18 – Întrecerea Oștenilor – Buhurt (ciocnire full contact între echipe de luptători în armură)
ora 19 – Hastiludium – Tunirul Cavalerior – Partea a II-a: Turnirul cu Lancea
ora 19,30 – Bătălia menestrelilor și jonglerilor
ora 19,40 – Hastiludium – Turnirul Cavalerilor – Partea a III-a: Nachturnier și răsplătirea învingătorului
Piața Castelului
ora 14,30 – Moment acustic Cimpoierii din Transilvania
ora 16 – jonglerii, cu Deep6 Project
ora 16,40 – Truverii – cântece și farse
ora 18 – animații acustice și jonglerie, cu Peregrinii și Amor Flammis
Orda – satul nomad
ora 11,30 – Küreș – întreceri de lupte tătărești
ora 14 – Concurs de tir cu arcul istoric , cu Nokors
ora 16 – Eyalet-ul de Timișoara – atelier de Matrak (sport de luptă otoman)
ora 17,45 – Vulturii din Țara Călatei – Kök Boru – joc de echipe, călare, din Asia Centrală
Duminică, 24 iulie
Scena
ora 12,45 – Teutonii Transilvaniei și Vulturii din Țara Călatei – Cumani și Cavaleri Teutoni: O trecere prin istoria începutului secolului al XIII-lea
ora 13,30 – Wagenburg: Noul tip de război din secolul al XV-lea (Toate grupurile de reconstituire a Evului Mediu Târziu)
ora 14,30 – Eyalet-ul de Timișoara și Asociația Losonczy István – Bătălia pentru Timișoara, partea II : Asediul din 1552
ora 15 – Salutul grupurilor participante și încheierea Festivalului
Piața Castelului
ora 12,30 – Peregrinii și Cimpoierii din Transilvania – animație cu cântece și jonglerii
ora 14 – Truverii – Atelier de dansuri medievale
Orda – satul nomad
ora 12 – Nokors – Atelier de tir cu arcul istoric
ora 13 – Hrafnabroethr – Supraviețuirea în sălbăticiile Evului Mediu Timpuriu
ora 13,30 – Eyalet-ul de Timișoara – Viața de curte la margine de imperiu: prezentarea a diverse momente cotidiene din viața de la curtea Pașei de Timișoara
