Festivalul Inimilor, printre cele mai apreciate evenimente culturale din Timișoara

Publicat:

Festivalul Inimilor se numără printre cele mai apreciate evenimente culturale din Timișoara, potrivit unui studiu sociologic realizat la cererea Casei de Cultură.

Conform cercetării, majoritatea respondenților au evaluat organizarea festivalului cu note între 8 și 10, peste jumătate dintre participanți acordând nota maximă. Aproape 96% din cei chestionați spun că își doresc să participe și la edițiile viitoare.

- Publicitate -

Muzica, diversitatea culturală și atmosfera generală sunt principalele motive pentru care publicul revine la eveniment.

Studiul mai arată că Festivalul Inimilor este perceput ca un eveniment reprezentativ pentru oraș, fiind asociat de participanți cu ideea de cultură, frumusețe și bună organizare. Printre aspectele apreciate se numără spectacolele live, parada portului popular, atmosfera din Parcul Rozelor și varietatea culturală. Principalele nemulțumiri vizează aglomerația și prețurile la unele produse.

Studiul a fost realizat de sociologii Vasile Gherheș și Ciprian Obrad, în cadrul unei cercetări coordonate de Alpha Research, și face parte dintr-un set mai amplu de studii privind percepția publicului asupra evenimentelor culturale organizate de Casa de Cultură a Municipiului Timișoara.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img