Festivalul Filmului Francez revine la Timișoara. Ediție aniversară, la 30 de ani

Publicat:

Festivalul Filmului Francez revine la Timișoara cu o ediție aniversară, care marchează 30 de ani de la lansare. Timp de patru zile, între 19 și 22 martie, Cinema Studio găzduiește o selecție de filme franceze recente, avanpremiere și titluri premiate în marile festivaluri internaționale.

Ediția din acest an aduce laolaltă producții semnate de regizori consacrați, dar și filme ale unor cineaști aflați la început de drum, într-un program care își propune să atragă un public cât mai divers, cu accent pe generațiile tinere.

- Publicitate -

Deschidere cu „Străinul”, după Albert Camus

Festivalul debutează cu cea mai nouă ecranizare a romanului „Străinul”, de Albert Camus. În program se regăsesc și alte filme în avanpremieră, semnate de regizori precum François Ozon sau Carine Tardieu, alături de o selecție de titluri remarcate la festivaluri internaționale și proiecții dedicate copiilor.

În total, publicul din Timișoara va putea vedea 12 filme pe parcursul celor patru zile de festival.

Festivalul Filmului Francez este organizat în 16 orașe din țară, consolidându-și prezența la nivel național și continuând să promoveze cinematografia franceză în rândul publicului român. Programul complet al proiecțiilor este disponibil AICI.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img