Festivalul Filmului European revine la Timișoara. 7 filme premiate, între 8 și 10 mai
Festivalul Filmului European ajunge la Timișoara, la ediția aniversară de 30 de ani, cu o selecție de filme premiate și proiectate la marile festivaluri internaționale. Proiecțiile au loc între 8 și 10 mai, la Cinema Studio.
Ediția din acest an marchează trei decenii de existență ale Festivalului Filmului European, un proiect care aduce în fiecare an, în jurul datei de 9 mai, filme din toată Europa. La Timișoara, spectatorii vor putea vedea șapte producții europene, selectate de directorul artistic Cătălin Olaru, în colaborare cu Institutul Cultural Român și rețeaua de institute și ambasade europene.
Festivalul se desfășoară anul acesta în 13 orașe din România, fiind cea mai extinsă ediție de până acum.
„Timișoara a fost, alături de Iași, unul dintre primele orașe românești în care a fost organizat Festivalul Filmului European; A trecut aproape o generație de cinefili care au experimentat diferite ecrane din oraș și care au susținut în număr mare, și cu mult entuziasm, acest proiect de exprimare a bogăției culturale europene prin cinema. Nici nu avea cum să fie altfel, în orașul care se mândrește prin a fi expresia supremă a conviețuirii multiculturale, un simbol al avangardei și al libertății, unde diversitatea nu este doar un fapt istoric, ci definește un model de civilizație bazat pe dialog, acceptare și bună înțelegere”, a transmis Liviu Jicman, președintele Institutului Cultural Român.
Deschiderea de la Timișoara are loc pe 8 mai, de la ora 19, cu filmul „Nebuni în pustiu” („Better Go Mad in the Wild”), regizat de Miro Remo — o producție care îmbină documentarul cu elemente de ficțiune și urmărește două vieți trăite departe de lume.
Ediția din acest an îi are ca ambasadori pe producătoarea Ada Solomon și regizorul Igor Cobileanski, iar identitatea vizuală este semnată de artistul Dan Perjovschi.
PROGRAM
Vineri, 8 mai
- ora 19 – Nebuni în pustiu / Better Go Mad in the Wild / Radeji zesílet v divocine – r: Miro Remo / Cehia, Slovacia / 2025,
Sâmbătă, 9 mai
- ora 16 – Concediu paternal / Paternal Leave – r: Alissa Jung / Germania, Italia / 2025
- ora 18:30 Copii buni / Good Children / Dobra djeca – r: Filip Peruzovic / Croația / 2024
- ora 20:30 Doi la unu / Two to One / Zwei zu eins – r: Natja Brunckhorst / Germania / 2024
Duminică, 10 mai
- ora 16 = Capcana / The Trap / Klopka – r: Nadejda Koseva / Bulgaria, Germania / 2023
- ora 18 – Perla – r: Alexandra Makarová / Austria, Slovacia / 2025
- ora 20:30 – Melcul alb / White Snail – r: Elsa Kremser, Levin Peter / Austria, Germania / 2025
