Festivalul Berii revine la Timișoara după o lungă pauză. Se numește Hamei și ține trei zile
Festivalul Berii revine la Timișoara, într-o formulă nouă și cu un nume nou. Între 2 și 4 octombrie, Hamei Festival va avea loc pe platoul fostului stadion „Dan Păltinișanu”. Pe lângă bere și mâncare, programul anunțat include concerte, un parc de distracții de peste 7.500 de metri pătrați, circ și acrobații.
Timp de trei zile, concertele vor avea loc într-un cort de aproximativ 3.000 de metri pătrați, unde va fi amenajată scena principală. Pe afiș sunt Bosquito, Connect-R, Damian Drăghici și Taraful cel Mare, White Mahala, Azur, Dan Ciotoi și Generic, E-an-na, Țapinarii, Ilinca, Cristi Dumitrașcu, KuKy, Alex Erdodi și DJ Sniper. Organizatorii mai păstrează, deocamdată, un nume-surpriză.
Festivalul va avea și o a doua scenă, „Timiș”, rezervată ansamblurilor, fanfarelor și grupurilor muzicale din județ.
Parc de distracții, circ și food truck-uri
Una dintre principalele atracții anunțate este un parc de distracții mobil cu o suprafață de peste 7.500 de metri pătrați și mai mult de 20 de instalații. Organizatorii susțin că va fi cel mai mare parc mobil de acest fel montat până acum în România.
Vor fi o roată panoramică, carusele și jocuri pentru diferite vârste. Hamei Festival va avea și un circ, cu câte două reprezentații pe zi, precum și spectacole de acrobație.
Zona gastronomică va reuni aproximativ 20 de food truck-uri și alți operatori. Berea artizanală va avea propria zonă, „Aleea Artizanală”, unde vor fi prezenți producători din Timiș și din alte regiuni ale țării. Organizatorii promit și zone de relaxare, mese, jocuri gigant și activități pentru copii.
Festivalul va include și un spațiu dedicat proiectului Banat, Regiune Gastronomică Europeană 2028, cu accent pe gastronomia și patrimoniul local. Hamei Festival este organizat de Consiliul Județean Timiș.
