Femeie scoasă din Bega, noaptea trecută

Bega

sursa foto: Arhivă

O femeie a fost salvată de pompieri, noaptea trecută, din zona Podului Dacilor. Era inconștientă și a fost transportată la spital.

Incidentul s-a produs în noaptea de marți spre miercuri, după ora 1, când pompierii de la Detașamentul 1 Timișoara au intervenit pentru salvarea unei femei căzute în Bega, în zona Podul Dacilor.

„S-au deplasat o autospecială de primă intervenție si comandă, o autospecială de stingere, autospeciala de scafandri, precum și două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic”, a transmis ISU Timiș.

Echipajele de intervenție au scos-o imediat pe femeie din apa foarte rece și au predat-o celor de la SMURD. Femeia era inconstientă, dar avea semne vitale, și a a fost transportată la spital. Polițiștii urmează să stabilească, în urma unei anchete, ce s-a întâmplat în acest caz.

About Post Author