Fără probleme la gaz pe conducta Foeni – Partoș. În august se termină reparațiile
foto: Arhivă
Dacă totul merge bine, de la finele lunii august, timișenii care locuiesc în Deta, Banloc, Denta, Voiteg și Moravița nu vor mai avea probleme la gaz. Conducta Foeni – Partoș este în reparație capitală și, anunță Prefectura Timiș, lucrările sunt aproape de final.
În luna mai, la conducta Foeni-Partoș a apărut o avarie în zona Cruceni – Grăniceri, la un dig de retenție aferent râului Timiș. Din cauza acesteia, localitățile Deta, Banloc, Denta, Voiteg și Moravița au fost în pericol de a rămâne fără gaze pentru o perioadă mai lungă timp. De altfel, în unele dintre ele, furnizarea gazului a fost sistată pentru câteva zile.
Prefectul Liliana Oneț a convocat atunci Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, La ședință au participat și președintele CJ, Călin Dobra, și primarii celor cinci localități din zonă, dar și reprezentanții OMV Petrom, ai distribuitorilor de gaze din respectivele localități (Premier Energy și Delgaz Grid), ai Transgaz și ai Administrației Bazinale de Apă Banat. Cei de la OMV Petrom au avansat atunci un termen de remediere a avariei, care să includă atât proiectarea, cât și obținerea avizelor, respectiv execuția propriu-zisă.
Încă o problemă, dar se rezolvă
Lucrările au început în 5 august, urmând să fie finalizate în 14 august. Între timp însă, au apărut alte probleme. „Reprezentanții OMV Petrom ne-au anunțat că a mai fost depistat un tronson al acestei conducte de gaze care prezintă risc în exploatare, în zona Livezile. Se va efectua reparația necesară și în această zonă, estimându-se finalizarea lucrării în data de 25 august, după care se vor realiza probele de presiune”, spune Oneț.
După finalizarea lucrărilor, potrivit estimărilor celor de la compania de gaz, locuitorii din Deta, Banloc, Denta, Voiteg și Moravița ar trebui să nu mai aibă emoții că va fi întreruptă alimentarea cu gaz metan.
