Fapte bune de la jandarmi. Daruri pentru cei în nevoie / FOTO

Un sac de cartofi, câteva pungi cu făină, niște ulei. Cumpărături de bază, pe care însă unii oameni nu le pot face decât cu țârâita. Aici intervine comunitatea, iar ajutorul acesteia este unul neprețuit. În ultima săptămână, cei care au împărțit fapte bune au fost jandarmii.

Jandarmii de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Timiș au avut în ultima săptămână în program nu doar prinderea de răufăcători. A fost vremea lucrurilor bune, spun cei de la IJJ. Rezervați în cuvinte, dar generoși în fapte, jandarmii au dus daruri în mai multe locuri.

„Am avut în vedere Complexul de servicii pentru persoane vârstnice Sf. Nicolae, Centrul de azil Anitaheim Varela Lugoj, dar și timișeni cu gospodării proprii. Am dat fiecăruia cele de trebuință și ne-am bucurat împreună. În trecut, am avut în vedere Centrul de Plasament Lugoj, dar și alți copii și vârstnici cu lipsuri mari.Multe ar mai fi de spus și de arătat pe tema acțiunilor filantropice, dar ne oprim aici. Nu vrem decât să spunem că suntem implicați activ în comunitatea din care facem parte”, transmit reprezentanții IJJ.

About Post Author