Fântâna din Parcul Dacia intră în șantier. Costă 130.000 euro și la final va avea jeturi parabolice / VIDEO

dacia

foto: Arhivă

Începe, în cele din urmă, șantierul la fântâna ornamentală din Piața Dacia. La un an de când a fost atribuit contractul către o firmă din Râmnicu Vâlcea. Va avea, cum era de așteptat, jocuri de apă și leduri.

Licitația pentru reabilitarea fântânii din Parcul Dacia s-a încheiat exact în 2 mai 2019, când contractul a fost atribuit către Hiwaters SRL, din Râmnicu Vâlcea. A fost, de altfel, singurul ofertant, cu un subcontractant, Pan Instal Apa, tot din Râmnicu Vâlcea. Contractul cu o durată de 12 luni a fost semnat pentru 627.579 lei cu TVA. El include „lucrări de reabilitare, inclusiv elaborarea documentației tehnico-economice faza PT+CS+DE+DTAC, asistență tehnică din partea proiectantului”. DALI pentru această fântână este gata din iarna lui 2015 și a fost realizată de Eurodraft Project.

„Suntem în sfârșit în faza de a preda amplasamentul. Mă bucur că cetățenii din zonă au avut încredere și au înțeles că nu depinde de noi, că ce le-am promis se va materializa. Dar merge foarte greu, din motive care nu depind nici într-un caz de noi. Totul este pregătit acum, în această săptămână vom preda amplasamentul și vom începe lucrările efective”, a declarat Nicolae Robu.

Potrivit expertizei tehnice de la care s-a plecat în realizarea proiectului, bazinul fântânii, instalațiile hidraulice exterioar și căminul tehnic erau foarte degradate. Șantierul va însemna, propriu-zis, refacerea camerei tehnice, a bazinului și a instalației electrice, înlocuirea instalațiilor hidraulice sau montarea unui tablou electric de automatizare și control a jocurilor de apă și lumini. Fântâna are o suprafață construită de 362,72 mp, suprafața de ansamblu a acesteia – care include, în plus, trotuar, împrejmuire și spațiu verde – fiind de 527,65 mp.

Model de apă maiestuos și lumini în Parcul Dacia

Ce vom avea acolo în Parcul Dacia? De exemplu, un ansamblu „compus dintr-o duză cu 24 orificii perforate în direcții înclinate și generează un model de apă maiestuos care ajunge la o înălțime de până la 5 metri, o duză compactă și robustă din oțel inoxidabil al cărei jet ajunge la o înălțime de 8,9 metri”. „Jetul 3 de apă este realizat de o duză multijet. Cele 24 de orificii sunt perforate în duză în direcții înclinate și generează un model de apă maiestuos care ajunge la o înălțime de până la 5 metri.

Această duză oferă un spectacol realizat din cele 24 de jeturi clare și precise, fiecare având un diametru de 6 mm (…) Înălțimea maximă a jetului va fi de 5 metri, iar deschiderea de 3,9 metri. 3 pompe submersibile DMX și 4 proiectoare albe cu o putere de 23 W. Prin controlul individual al duzelor cu ajutorul pompelor controlate DMX se poate obține un joc de apă cu diferite efecte”, mai scrie în documentație.

„Jetul 4 de apă este un jet parabolic alcătuit dintr-un distribuitor inoxidabil alimentat de 10 pompe submersibile, 126 duze de bronz conectate la distribuitor, cu bilă pentru reglarea verticalității și 42 de lămpi cu lumină albă (…) Diametrul jetului este de 10 mm. Lungimea maximă a jetului parabolic este de 1,5 m, iar înălțimea va fi de 1 m”, precizează aceeași documentație.

Hiwaters este înființată în 2008. Ultimele date disponibile arată că, în 2018, avea doi angajați, o cifră de afaceri de aproape 1,3 milioane de lei și datorii de 3,5 milioane de lei. (sursa foto: www.opiniatimisoarei.ro)

About Post Author