Făgetul scapă de carantină. Timp de 30 zile vor fi în vigoare reguli stricte

carantină

Cazurile active de la Făget au scăzut sub 3 / 1.000 de locuitori, așa că zona va ieși din carantină. Orașul și trei sate aparținătoare au fost declarate „zonă roșie” în urmă cu două săptămâni.

Duminică, 26 iulie, orașul Făget și satele Colonia Mică, Temerești și Bichigi au intrat în carantină pentru două săptămâni. În zonă erau active 47 de cazuri de coronavirus, inclusiv printre angajații spitalului. Nu s-a putut intra și ieși decât în anumite condiții, iar polițiștii au făcut constant controale.

La 12 zile de la acel moment, în zonă s-au înregistrat încă 20 de cazuri. Ancheta epidemiologică făcută de Direcția de Sănătate Publică Timiș arată însă că trendul cazurilor de infectare cu coronavirus este descrescător. Cazurile active au scăzut sub 3/1.000 locuitori, astfel că s-a propus ridicarea carantinei zonale.

Sâmbătă seară se ridică măsura carantinării

Propunerea a fost avizată de Institutul Național de Sănătate Publică, astfel de Făgetul și cele trei vor ieși din carantină sâmbătă, 8 august, ora 19. În zonă trebuie însă respectate unele măsuri decise de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. Acestea vor fi în vigoare pentru următoarele 30 de zile:

  • Se suspendă desfășurarea tuturor târgurilor, iarmaroacelor, oboarelor, piețelor de vechituri și a piețelor agroalimentare
  • Terasele vor avea orar de funcționare în intervalul 8-22.
  • Transportul în comun sau deplasarea către locul de muncă cu curse speciale se va face la maxim jumătate din capacitatea de transport a vehiculului și cu obligativitatea folosirii măștii.
  • Slujbele religioase se vor desfășura doar în aer liber, cu un număr maxim de 50 participanți, cu respectarea regulilor de distanțare fizică, așa cum sunt ele prevăzute în Ordinul 875/2020 pentru aprobarea regulilor privind accesul în lăcașele de cult distanța minimă de siguranţă şi măsuri sanitare specifice pentru desfăşurarea activităţilor religioase.
  • Orice alte măsuri suplimentare pot fi instituite prin hotărâri ale Comitetului Local pentru Situații de Urgență al UAT Făget.Se impune măsura purtării măștii de protecție în aer liber, zona centrală (de promenadă) a orașului Făget, precum și în zonele de așteptare a mijloacelor de transport (stații de așteptare, peroane, gări, autogări, etc).

About Post Author