Expoziție Ciprian Radovan, la Muzeul Apei

ciprian radovan

Artistul vizual Ciprian Radovan colorează, la acest aproape început de vară, Muzeul Apei din Calea Urseni. Chiar în ziua în care acesta va împlini 85 de ani este programat vernisajul expoziției „Explorări afective”.

Fundația Aquatim și compania Aquatim vă invită luni, 13 mai, de la ora 18, la vernisajul expoziției de pictură „Explorări afective”, semnată Ciprian Radovan. Găzduită de Muzeul Apei, expoziția conține lucrări donate de artist Fundației Aquatim și este un omagiu pe care i-l aduc comunitatea științifică și artistică a Timișoarei.

Despre expoziție și artist vor vorbi Diana Radovan și Robert Șerban.

„Ciprian Radovan este un artist important nu doar pentru vestul României, fiindcă opera sa – racordată inclusiv la ceea ce a fost și a însemnat neo-avangarda timișoreană – dă seama de căutările continue pentru noi formule picturale și evadările dese din convențional, care s-au soldat cu lucrări și, apoi, cu expoziții ce au stârnit, de-a lungul zecilor de ani, interesul, entuziasmul și recunoașterea din partea profesioniștilor și iubitorilor artei”, spune Robert Șerban.

Ciprian Radovan va împlini, chiar în 13 mai, 85 de ani. El este un admirabil artist vizual, cât și un cercetător cu numeroase studii și brevete de invenții în electrochimie și profesor universitar la Politehnică. Expoziția va fi deschisă până la 1 iulie.

About Post Author