Expoziție Brâncuși în România, după mai bine de jumătate de secol. La Timișoara

foto: Dani Amariei

Prima expoziție Brâncuși organizată în ultima jumătate de secol în România va avea loc în 2023, la Timișoara. La Muzeul Național de Artă din Piața Unirii vor fi expuse în jur de 100 de lucrări sculptorului român împrumutate din colecții private și ale unor instituții din întreaga lume.

În 2023, când va fi capitală europeană a culturii, Timișoara va fi gazda primei expoziții Constantin Brâncuși, organizată în România din 1970 încoace. În Palatul Baroc din Piața Unirii, sediul Muzeului Național de Artă Timișoara, vor fi aduse lucrări de la la mari muzee ale lumii, precum Centrul Pompidou sau Tate Gallery, dar și din colecții muzeale și private din România. Vor fi expuse, de asemenea, fotografii și fragmente filmate de Brâncuși. Consiliul Județean Timiș este principalul finanțator.

„E necesar a investi în echipamentele de climatizare, de gestionare automată a temperaturii, în alarmarea în caz de incendiu și în securitatea și protecția edificiului, a ceea ce se află înăuntru. Am început investițiile încă de anul trecut, am finalizat partea de climatizare și de temperatură controlată, iar anul acesta se finalizează celelalte investiții (…) Partea de investiții costă cel puțin un milion de euro. Acum, cu creșterile la materiale ne așteptăm să mai crească costurile. Încă un milion este pe partea de organizare. Din partea de organizare ne așteptăm să mai facem niște economii, dacă obținem o garanție guvernamentală pentru a economisi sumele pe care trebuie să le dăm pentru asigurarea acestor lucrări”, spune Alin Nica.

„Ideea e veche de vreo trei ani”

Co-organizatori sunt Muzeul Național de Artă Timișoara și Fundația Art Encounters, în parteneriat cu Institutul Francez din România. „Ideea e veche de vreo trei ani, ea s-a născut cumva natural, cred, Brâncuși este acest zeu al culturii românești, un reper fără de care multe repere ale culturii românești nu se explică sau justifică. (…) Activitatea Fundației Art Encounters s-a dezvoltat în ultimii ani, relații instituționale cu diverse muzee și diverși colecționari care au inclusiv piese de Brâncuși, deci ne-am dat seama că, într-un fel, niște planete se aliniau cumva”, explică Ovidiu Șandor, președintele Fundației Art Encounters.

Curatorul expoziției este Doina Lemny, unul dintre cei mai apreciați specialiști în arta lui Constantin Brâncuși. Expoziția „Sublimarea formei”, organizată de aceasta și desfășurată la Bruxelles, în cadrul Festivalului Europalia, a fost vizitată de 120.000 de oameni.

„Peste tot este foarte greu de organizat, pentru că numărul sculpturilor lăsate de Brâncuși este destul de redus. Brâncuși n-a sculptat mult, pentru că el în momentul în care nu era mulțumit (…) Au rămas foarte puține opere, în catalogul rezonat al operelor sculptate sunt în jur de 230 – 240 sculpturi (…) E foarte greu (de obținut lucrările împrumut -n.r.), vă spun sincer, este foarte greu. Toți cei care dețin lucrări cer în amănunt descrierea condițiilor fizice de la Muzeul de Artă din Timișoara. Sigur, el a arată foarte bine când îl vizitezi, dar sunt amănunte tehnice care trebuie puse la punct”, explică Doina Lemny.

Lucrări expuse în premieră în România

O altă provocare va fi instalarea propriu-zisă a expoziției, în momentul în care cele aproximativ 100 de lucrări vor ajunge la Timișoara. „Va trebui să facem apel la oameni specializați, care pot să instaleze o lucrare de Brâncuși (…) Nu toți instalatorii pot să facă acest lucru. Sunt societăți private, trebuie plătiți, cu instalatori specializați în opera lui Brâncuși. Eu am lucrat, când am instalat atelierul, cu doi instalatori care îi și numeam «fiii lui Brâncuși». Îmbrățișau operele, pur și simplu, pentru că le cunoșteau și le instalau cu căldură”, mai spune Doina Lemny.

Expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” va avea loc în perioada 30 septembrie 2023 – 28 ianuarie 2024 Unele lucrări vor expuse pentru prima dată în România.