Explozie într-un bloc din Lugoj. Peste 20 de apartamente au fost afectate

explozie

foto: ISU Timiș

Un bărbat a ajuns la spital, după ce a fost rănit în urma unei explozii produse într-un bloc din Lugoj. De vină pare să fi fost o acumulare de gaze și, din fericire, deflagrația nu a fost urmată de un incendiu. Aproape 20 de oameni vor fi nevoiți să se mute, din cauză că le-au fost afectate apartamentele.

Apelul la 112 a anunțat o explozie produsă la etajul al treila al unui bloc cu patru etaje, situat pe strada Vișinilor, în Lugoj. A fost alertat de urgență Detașamentul de Pompieri Lugoj. S-au deplasat imediat la locul incidentului o autospecială de primă intervenție si comandă, o autospecială de stingere, o autoscară mecanică, un echipaj SMURD, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, trei ambulanțe SAJ și un microbuz de transport persoane din cadrul Detașamentului 2 Timișoara.

Un bărbat în vârstă de 69 de ani, care ar fi lucrat la convectorul care a explodat, a fost rănit și transportat la spital. În urma evenimentului, 17 persoane s-au autoevacuat și, din primele informații, din numărul total de 84 garsoniere din imobil, aproximativ 23 sunt afectate. A fost afectat și un autoturism parcat în fața blocului. Cei ale căror locuințe au fost avariat în urma xplozii vor fi cazați în căminul Colegiului Tehnic „Valeriu Braniște” din Lugoj.

Polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Lugoj au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere din culpă și vătămare corporală din culpă. Sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj vor fi stabilite circumstanțele în care s-a produs acest eveniment.

About Post Author