O vioară făcută în urmă cu 141 de ani, trei sonate și doi tineri muzicieni cu experiență pe scene internaționale. Violonista sud-coreeană Eun Che Kim, premiată anul acesta la Concursul Internațional „George Enescu”, vine la Timișoara pentru un recital alături de pianistul Victor Andrei Părău.
Concertul are loc sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 19, în Sala „Mihai Perian” a Liceului de Arte „Ion Vidu”. Evenimentul este organizat de Asociația Scena Muzicală, în cadrul proiectului „Musical Crossroads”.
Programul cuprinde trei lucrări pentru vioară și pian: Sonata de Francis Poulenc, Sonata nr. 3 de Edvard Grieg și Sonata nr. 3 de George Enescu. Recitalul va dura aproximativ 70 de minute.
Eun Che Kim a obținut premiul al III-lea la secțiunea vioară a Concursului Internațional „George Enescu” 2026. În palmaresul său se mai află premiul al III-lea la Carl Nielsen Competition, în 2022, și premiul I la Carl Flesch Competition, în 2023. Violonista a concertat alături de orchestre precum Odense Symphony Orchestra, Baden-Baden Philharmonie, Copenhagen Philharmonic și Hungarian State Opera Orchestra. A participat, de asemenea, la festivaluri și academii internaționale, printre care Gstaad Menuhin Festival & Akademie și Krzyżowa Music Festival.
În prezent, studiază la Hochschule für Musik „Hanns Eisler” din Berlin, unde urmează un program de masterat sub îndrumarea profesorului Ulf Wallin. Este și membră a Cvartetului cu pian Confringo, distins cu Premiul Hans Gál. La Timișoara, Eun Che Kim va cânta pe o vioară realizată în 1885 de lutierul italian Enrico Rocca.
Recitalul face parte din proiectul „Musical Crossroads”, organizat de Asociația Scena Muzicală, cu sprijinul Centrului de Proiecte Timișoara, prin programul multianual de finanțare „Repere în cultură”. Accesul publicului este gratuit, însă locurile trebuie rezervate în prealabil, AICI.


