Emoții pentru Sala 2. Licitația de proiectare și execuție a fost contestată

sala 2

Șantierul care va transforma Sala 2 a Teatrului Național Timișoara mai are un pic de așteptat. Deși a fost desemnat deja câștigătorul licitației, a fost depusă o contestație care acum așteaptă soluționarea.

Teatrul Național „Mihai Eminescu” a primit două oferte pentru contractul de proiectare și execuție pentru „Extindere sala Studio, reabilitare fațade și echipare cu mecanisme de scenă”. Este vorba despre asocierile TT & Co Solaria Grup – Samino Tehnic – 3D Archidraw SRL – Capabil – Atelierul Arhitext – Universitatea de Vest – Protor – Euras – Daro Proiect SRL, respectiv, Constructim – CBM Elpro Instal – Prodao-Ing.

Suma maximă oferită este de 28,09 milioane de lei, cu TVA, bani de la Ministerul Culturii. Contractul va fi încheiat pe o durată de șapte luni, din care o lună pentru proiectare și șase luni, execuție.

Contestație la CNSC

În 12 iunie, Teatrul Național a selectat câștigătorul, adică asocierea condusă de Constructim. A urmat perioada legală de contestații, la finele căreia, dacă nu ar fi fost nicio nemulțumire, ar fi urmat să fie anunțat oficial că se pregătește deschiderea șantierului.

În 20 iunie însă, TT & Co Solaria Grup s-a adresat Consiliului Național pentru Soluționarea Contstațiilor, cerând „anularea comunicării rezultatului procedurii 4400 / 12 iunie 2023, prin care a fost consemnată decizia autorității contractante de respingere ca neconformă și inacceptabilă a ofertei subscrisei asocieri; anularea raportului procedurii 4399 / 12 iunie 2023, în ceea ce privește declararea ofertei subscrisei ca neconformă și inacceptabilă, cât și în ceea ce privește declararea ca fiind admisibilă și câștigătoare a ofertei asocierii Constructim SA – Prodao-Ing SRL, precum și anularea tuturor actelor subsecvente”.

„Prezenta contestatie vizează demonstrarea încălcării de către autoritatea contractantă a prevederilor documentației de atribuire, precum și a legislației în vigoare privind achizițiile publice în România”, se precizează în document.

CNSC adună acte

CNSC este în faza în care adună acte de la părțile implicate. Luni, 26 iunie, Teatrul Național a trimis oficial un punct de vedere, iar compania contestatoare a depus cauțiunea solicitată. Urmază să fie anunțată decizia. În cazul ideal în care contestația va fi respinsă, TNTm poate semna contractul. Dacă ea va admisă, lucrurile ar putea deveni complicate.

Sala 2, ca sală de teatru, a fost deschisă în 2010, după patru luni de lucrări. Totul a costat, la acea vreme, 600.000 euro, bani de la Ministerul Culturii. Încă de atunci, conducerea TNTm a anunțat că e doar etapa 1 a renovării. Etapa 2, cea care ar trebui să înceapă acum, include restaurarea fațadelor și lucrări precum pereți mobili, plafon supraînălțat, ștăngi și echipamente de scenă performante. În urmă cu 13 ani, devizul lucrării era estimat la 3 milioane de euro.

About Post Author