Embargo Fest, la Recaș. Bregovic cântă vineri

embargo fest

A treia ediție a Embargo Fest are loc în perioada 12-14 august, lângă Recaș, la Două Dealuri, înainte de intrarea în Herneacova. Vor fi patru scene și peste 50 de artiști, iar vineri seară este așteptat Goran Bregovic, alături de Wedding and Funeral Band.

Embargo Fest 2022 se va desfăşura pe o suprafaţă de peste 30 ha şi va cuprinde mai multe zone cu diferite activităţi. Vor fi o expoziţie de maşini de epocă, târg de meşteşugari cu ateliere creative, spaţii de joacă pentru copii, zonă cu activităţi sportive şi două zone dedicate gastronomiei autohtone.

În ceea ce privește partea muzicală, Goran Bregovic cântă vineri, 12 august, alături de Wedding and Funeral Band. Scena principală va găzdui, în cele trei zile de festival, trupe precum Spitalul de Urgență, R.O.A., Blazzaj, Publika, Canaf, Țapinarii, Lupus Dacus, Dragoș Moldovan. În fiecare seară, programul se va încheia cu Vinilorama, un party susținut de Bogdan Puriș și Zoleevee.

Se poate merge cu autocarul de la Timișoara, contra cost

Pe lângă Main Stage, The Fortress şi Culto Cort, la Embargo Fest va fi şi o scenă dedicată genului Drum & Bass, care poartă numele Nemesis Sound Community. Această scenă este cu acces gratuit şi realizată în parteneriat cu Asociaţia NoSheep, iar programul începe la ora 24.

Embargo Fest promovează minoritățile și multiculturalitatea specifică zonei Banat. Anul acesta, intrarea este gratuită pentru copiii sub 14 ani, persoanele de peste 65 de ani și refugiații din Ucraina. Motto-ul festivalului este „Back to the Roots”. Un bilet de o zi pentru concertul lui Goran Bregovic (vineri, 12 august) costă 120 de lei, biletul pentru sâmbătă, 13 august, este 80 de lei, iar cel pentru duminică, 14 august, 40 de lei. Un abonament de trei zile costă 190 lei și poate fi cumpărat de pe site-ul www.embargofest.com, până în 11 august.

Parcarea și campingul vor fi gratuite. La festival se poate ajunge și cu autocarul de la Timișoara, cu plecare de la Punctele Cardinale. Plecări spre festival in intervalul orar 16-21, iar de la festival, între 24 și 3. Un drum dus=întors costă 40 de lei.

About Post Author