Electroruga Buzad lansează artileria grea: valul 2 aduce nume internaționale din techno și drum &bass

Electroruga Buzad lansează artileria grea: valul 2 aduce nume internaționale din techno și drum &bass

Electroruga Buzad ridică miza pentru ediția din 29–31 mai 2026 și lansează oficial valul 2 de
artiști, o selecție puternică de nume internaționale din zona electronică, sub umbrela ELECTRO.

După ce primul anunț a adus în prim-plan energia balcanică, rock-ul alternativ și zona
emergentă, noul val confirmă direcția asumată pentru 2026: un festival curatorial, care aduce
împreună comunități muzicale diferite, dar unite prin aceeași intensitate.

Line-up ELECTRO – Valul 2

KOLLEKTIV TURMSTRASSE (LIVE) – unul dintre cele mai influente live act-uri germane din
muzica electronică, care a modelat ani la rând sunetul internațional de house și techno.
Definit printr-o evoluție stilistică continuă și schimbări curajoase de direcție, proiectul reprezintă progres artistic și profunzime muzicală — dincolo de trenduri și stagnare.

TOWNSHIP REBELLION – un label colectiv care creează muzică și experiențe din 2012, un
proiect electronic german cunoscut pentru combinația sa puternică de melodic techno și energie
progressive. A câștigat recunoaștere internațională odată cu setul din 2019 de la Burning Man,
iar prin lansări la labeluri respectate precum Still Vor Talent (Berlin), Filth on Acid și Siamese, proiectul și-a consolidat o prezență puternică în scena underground europeană.

ANAÏS – o forță în ascensiune în drum & bass, ale cărei rădăcini românești dau un sens aparte
acestui moment. Deschizătoare de drumuri pentru noua generație de artiști DB, Anaïs, stabilită
în Bristol, își canalizează dedicarea intensă pentru arta DJ-ingului către poziția de lider de scenă. Selecțiile sale dinamice și stilul energetic în care mixează fac publicul de fiecare dată să ceară mai mult și i-au adus apariții pe scenele unor evenimente de referință precum Boomtown, Let It Roll, Hospitality, DnB Allstars, Electric Woodlands și multe altele.

BORN ON ROAD – este un label și colectiv de DJ din Bristol, adânc înrădăcinat în inima scenei underground de drum & bass și jungle. De la înființarea sa în 2013, și-a construit reputația unui colectiv eclectic, cunoscut pentru promovarea muzicii de calitate. Fie că vorbim despre jungle, jump up, ragga sau piese cu linii vocale sublime, dacă rezonează cu ele, le susțin și le duc către publicul larg.

SOUNDOPAMINE (HYBRID SET) – Duo-ul ce combină groove-uri calde, micro-cosmice, cu o notă profund umană. Sunt o gură de aer proaspăt în scena muzicală românească, reușind mereu să lase publicul dornic de mai mult. Chris & Natasha sunt muzicieni de o viață, care s-au întâlnit în 2012, la cursurile Universității Naționale de Muzică din București, iar de atunci își creează
propriul soundtrack al paradisului cotidian.

Două dintre cele mai solide proiecte ale scenei techno europene – Kollektiv Turmstrasse și
Township Rebellion – vor transforma The Village într-un spațiu de dans hipnotic, cu live set-uri
intense și construcții sonore cinematice.

Zona de drum & bass primește un boost internațional prin Anaïs și Born On Road – energie
britanică pură, bass culture autentic și seturi construite pentru crowd-uri care nu stau locului.
Soundopamine completează tabloul cu un hybrid set care îmbină producția electronică live cu un
show imersiv, la granița dintre club și experiment.

Lineup-ul Electro este întregit de peste 40 de DJ locali și regionali, care țin viu spiritul rave al zonei.

Electroruga 2026 – între natură, tradiție și energie urbană

Ajuns la ediția cu numărul 4, Electroruga de Buzad își consolidează statutul de festival de
referință pentru județul Timiș, păstrând identitatea care l-a diferențiat încă de la început: muzică
alternativă, experiențe culturale și comunitate, în mijlocul naturii.
Festivalul are loc între 29 și 31 mai 2026, la The Village, Buzad, la doar o oră de Timișoara.
Aici, ritmurile contemporane și energia urbană se întâlnesc cu dealurile din nordul județului
Timiș și cu tradițiile satului bănățean.

About Post Author