Teatrul Național din Timișoara a început repetițiile pentru „Edmond”, de David Mamet, primul spectacol nou al stagiunii. Radu Iacoban semnează regia și traducerea, iar rolul principal este interpretat de Sorin Leoveanu. Premiera este programată în 31 octombrie, în Sala Mare.
Producția urmărește traseul lui Edmond, un bărbat de vârstă mijlocie care abandonează convențiile vieții sale obișnuite și intră într-o lume aflată la periferia socială și morală. Radu Iacoban construiește spectacolul ca pe o coborâre accelerată într-un infern urban, populat de personaje desprinse de regulile sociale și aflate în căutarea unei forme de eliberare și a propriului rost.
David Mamet este unul dintre dramaturgii americani importanți ai ultimelor decenii, câștigător al Premiului Pulitzer și dublu nominalizat la Premiile Tony. Printre cele mai cunoscute texte ale sale se numără „Glengarry Glen Ross” și „American Buffalo”. Mamet este, de asemenea, scenarist și regizor de film și unul dintre fondatorii Atlantic Theatre Company.
Alături de Sorin Leoveanu, din distribuția spectacolului fac parte Laura Avarvari, Claudia Ieremia, Bogdan Spiridon, Cristina König, Andrei Chifu, Cătălin Ursu, Matei Chioariu, Alina Ilea, Teodor Cauș, Marin Lupanciuc, Ion Rizea, Romeo Ioan și Darius Zet.
Scenografia este semnată de Tudor Prodan, muzica de Aida Šošić, iar coregrafia de Ruxandra Bobleagă.
Premiera „Edmond” are loc sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului Național din Timișoara. Următoarea reprezentație este programată duminică, 1 noiembrie. Biletele au fost puse în vânzare online, pe site-ul Teatrului Național, și la Agenția „Mărășești”.


