21 octombrie 2020

Edi Grosu e în continuare lider în Turul României / FOTO

turul româniei

Edi Grosu, din echipa națională a României, câștigă etapa a treia din Turul României și rămâne în posesia tricoului galben. În penultima zi, competiția se derulează pe traseul Cârțișoara – Curtea de Argeș.

A treia etapă a Turului României s-a derulat vineri pe ruta Târgu Mureș – Lacul Sfânta Ana. După un traseu de peste 200 km, Edi Grosu a câștigat etapa, cu susținerea coechipierului său, Serghei Țvetcov, și a îmbrăcat pentru a treia oară tricoul galben, rămânând lider în clasamentul general al competiției.

Clasamentul etapei a treia este următorul:

1. Eduard-Michael Grosu (Naționala României) – tricoul galben, pentru liderul clasamentului general, și tricoul albastru, pentru cel mai bun român din competiție
2. Nikodemus Holler (Bike Aid)
3. Gleb Brussenski (Vino Astana Motors)

În continuare, în clasamentul general, ierarhia este următoarea:
1. Eduard-Michael Grosu (Naționala României)
2. Nikodemus Holler(Bike Aid)
3. Viktor Filutas (Giotti Victoria – Savini Due)

Se modifică ușor și ordinea în topul clasamentului pe echipe, care arată astfel: Bike Aid, Giotti Victoria – Savini Due, CCC Development Team, Vino Astana Motors, Echipa națională a României. Tricoul roșu (pentru cel mai bun sprinter) și cel verde (pentru cel mai bun cățărător), au mers vineri la Matvey Nikitin (Vino Astana Motors).

Rutierii au plecat, sâmbătă, din Cârțișoara pe Transfăgărășan, drum care va fi închis pentru public până la ora 17, cu destinația Curtea de Argeș. Competiția se va încheia duminică, 13 septembrie, la București, cu un circuit de 5 km între Piața Presei Libere și Piața Victoriei. Cele mai importante momente din competiție pot fi urmărite în exclusivitate pe TVR1 și TVR3, dar și online pe www.turulromaniei.com și pe paginile de Facebook Turul României și Auchan România.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: