E nevoie de sânge grupele 0 și A. Poți dona și dacă ai făcut vaccin anti-Covid

La Timișoara este, din nou, nevoie de sânge. Se caută mai ales grupele 0 și A, dar orice donator este binevenit. Programarea se poate face și online.

sânge

„Dragi timișoreni, avem nevoie de donatori cu grupele 0 și A. Programul de donare este de luni până vineri, între orele 8 și 13. Programările se pot face și online, aici”, transmit cei de la Centrul de Transfuzii Sanguine Timișoara.

Poate dona sânge oricine îndeplinește următoarele condiții: vârsta cuprinsă între 18 şi 60 de ani; greutate peste 50 de kg; puls regulat; tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mmHg; să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenții chirurgicale; pentru femei: să nu fie însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală; să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu 48 de ore înaintea donării; să nu fie sub tratament pentru hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine; să nu aibă sau să nu fi avut TBC, sifilis, malarie, epilepsie şi alte boli neurologice, boli psihice, bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele (psoriazis, vitiligo), miopie forte peste 6 dioptrii, cancer, hepatită de orice fel.

Pot dona și cei care au făcut vaccinul împotriva virusului SARS-CoV 2. Potențialii donatori care s-au vaccinat cu Pfizer sau Moderna se pot prezenta la donare de sânge la 7 zile de la remiterea ultimei reacții adverse, sau la 7 zile de la vaccin/rapel, în cazul în care nu au prezentat nicio reacție adversă. Cei vaccinați cu vaccinul AstraZeneca sau Johnson & Johnson se pot prezenta la donare de sânge, la 4 săptămâni de la vacinare/rapel, sau la 4 săptămâni de la dispariția reacțiilor adverse.

Foarte imprtant! Cei care nu au avut un test pozitiv Sars CoV 2 și au fost vaccinați, indiferent de tipul de vaccin, chiar dacă au dezvoltat anticorpi, nu pot dona plasmă convalescentă.

About Post Author