E din nou cod galben de căldură. Și e doar începutul

Vestul fierbe. Timișul intră sub cod portocaliu de caniculă

foto: Arhivă

Vreme fierbinte în vestul României, unde în weekend va fi foarte cald. Meteorologii spun, de asemenea, că la începutul săptămânii viitoare valul de căldură se va intensifica.

Codul galben vizează un val de căldură și disconfort termic ridicat și acoperă județele Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin.

Sâmbătă și duminică (14 și 15 august), valul de căldură se va extinde, iar disconfortul termic va fi în creștere în județele Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unităţi. Sâmbătă, temperaturile maxime se vor situa frecvent între 33 și 35 de grade, iar duminică, izolat, se vor atinge 36 de grade. Local va fi caniculă

În zilele de luni și marți (16-17 august), valul de căldură se va intensifica, mai spun meteorologii.

About Post Author